“Şi pentru a încheia, dragul meu Revel, o întrebare: când veţi decide să nu mai fiţi un ”?

Iată o abordare frontală venită din partea lui Emil Cioran, în 1960, după lectura lui Despre Proust, cartea lui Revel pe care Cioran mărturiseşte că a citit-o în tranşe mici, în fiecare seară, în timpul uneia din repetatele sale hălăduieli la ţară.

Revel a fost acuzat, nu o dată, de foştii săi prieteni de stânga de a fi trădat şi de a fi trecut de partea dreptei. A cheltuit un timp enorm până la sfârşitul vieţii ca să explice cum, de ce şi cât fusese iniţial un om de stânga şi de ce abandonase acea poziţie. Evident, cu cât a explicat mai mult, cu atât a înteţit rechizitoriile ce i se aduceau. De aceea, întrebările pe această temă l-au iritat întotdeauna.

Totuşi, întrebarea lui Cioran îi face plăcere, fiindcă o vede venind din afara nevrozelor ideologice: “Am simţit că sub pana sa, tehnic, formula (“intelectual de stânga”, n.m, dt) nu avea nici un conţinut politic. Ea încerca pur şi simplu să-mi semnaleze că, la intervale regulate şi deseori în afara temei, în această carte îmi reajustam nodul cravatei de om de stânga, pentru a rămâne în memoria clientelei mele.”, notează Revel.

În fapt, Cioran, care simţea schimbarea de opţiune, îl soma prieteneşte să-şi asume starea de fapt şi să renunţe la gesturi de înţelegere faţă de o tabără politică ce nu-l va ierta niciodată.

Analizând unde se situase până în jurul vârstei de 30 de ani, ce-i stârnise indignările, în ce constase catehismul convingerilor sale, ce-i determinase reflexele morale, Revel admite că se identificase portretului robot al omului de stânga. Perioada petrecută în Algeria (1947-1948) consolidase în el un anticolonialism bazat pe observaţie directă. “E nevoie de ‘cartezieni’ pentru a proclama Algeria ‘teritoriu francez’”, scrie el, “în vreme ce majorităţii c