Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi Chiru sisteaza lucrarile la Soseaua de Centura

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 august 2010 ·

„S-au constatat o serie de disfuncţionalităţi de comunicare între executant, proiectant şi consultanţă"

Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin procesul verbal de inspecţie nr. 281 din 04.08.2010, a luat măsura sistării lucrărilor de execuţie terasamente, şanţuri şi rigole, ale şoselei de centură, până la soluţionarea tuturor neconformităţilor semnalate prin procesul verbal de inspecţie anterior.

În acest sens, sancţiunile prevăzute de lege sunt avertismentul şi amenda contravenţională cuprinsă între 150 şi 300 lei. Termenul de corectare al neconformităţilor este imediat, iar responsabili sunt proiectantul, consultanţa şi executantul lucrării.

În speţă, prin procesul verbal de inspecţie, ISC a constatat că o serie de lucrări privind terasamentul, şanţurile şi taluzurile au fost executate fără a fi însoţite de soluţia emisă de proiectant şi aprobată de consultanţă, pe porţiuni din tronsonul cuprins între Km. 0 şi 11+285, mai exact între Ovidiu şi Valu lui Traian. ,,Aşa cum semnalam în urma controlului anterior, la lucrarea Şoselei de Centură a Constanţei s-au constatat o serie de disfuncţionalităţi de comunicare între executant, proiectant şi consultanţă. Mai exact, executantul apelează la schimbări de soluţii pe diferite tronsoane şi categorii de lucrări, fără a obţine în prealabil documente în acest sens emise de proiectant şi avizate de consultanţă.

Totodată, pe anumite etape ale lucrărilor, constructorul nu a organizat şi desfăşurat faza determinantă conform normelor şi proiectului avizat", a precizat Gigi Chiru, Inspector-Şef Teritorial în cadrul Inspectoratului Teritorial în Construcţii Sud-Est.

ISC va permite reluarea lucrărilor după eliminarea neconformităţilor constatate. „S-au constatat o serie de disfuncţionalităţi de comunicare între executant, proiectant şi consultanţă"

Inspectoratul de Stat în Construcţii, prin proc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum 38 minute
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 2 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Omul de afaceri Cătălin Hideg, denunţătorul lui Coldea şi Dumbravă, a depus noi probe la DNA

HotNews acum o ora
Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care i-a denunţat pe Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, s-a prezentat miercuri la DNA, susţinând că a venit să depună telefoanele folosite la înregistrarea foştilor generali SRI. Cătălin Hideg la sediul DNA, în Bu

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 6 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Noi percheziții la Parlamentul UE în cadrul anchetei privind ingerințele Rusiei

Ziua News acum 52 minute
Anchetatorii percheziționează miercuri birourile unui angajat al Parlamentului European din Bruxelles și Strasbourg, precum și locuința acestuia din Bruxelles, în cadrul unei anchete belgiene privind suspiciuni de interferență rusă și corupție, a an

Fosta candidată la preşedinţia SUA Nikki Haley scrie ”Terminaţi-i” pe obuze în Israel

News.ro acum o ora
Fosta candidată republicană la fotoliul de la Casa Albă Nikki Haley a scris ”Terminaţi-i” pe un obuz israelian în cursul unei vizite în nordul Israelului, în apropiere de frontiera cu Libanul, potrivit unei imagini publicate pe X de către deputatul

Premierul Donald Tusk anunţă că Polonia va reintroduce o zonă tampon la graniţa cu Belarus

G4Media acum 58 minute
Polonia va reintroduce o zonă tampon de 200 de metri la graniţa cu Belarus la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri premierul Donald Tusk, după ce un militar a fost grav rănit după un atac la graniţă, relatează Reuters. Zona de frontieră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°