Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne împuţinăm pe zi ce trece

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 august 2010 ·

Populaţia României a scăzut în luna iunie a acestui an cu 1.891 de persoane faţă de luna mai, iar în luna iunie au murit mai mulţi români decât s-au născut. Prin urmare, pentru iunie, în România s-a înregistrat un spor natural negativ, informează Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în iunie s-au născut 18.743 copii, cu 2.667 mai mulţi decât în luna mai, în timp ce numărul persoanelor care au decedat în iunie a fost de 20.634, cu 623 decedaţi mai puţini decât în luna mai.

Situaţia este pe minus şi atunci când sporul natural din luna iunie a acestui an este comparat cu cel înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut. Astfel, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 151 în luna iunie 2010 faţă de aceeaşi lună din 2009, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 1.369 faţă de luna iunie 2009, conform INS. Prin urmare, în luna iunie 2010 numărul populaţiei a scăzut cu 1.891 persoane, în timp ce în luna iunie 2009 a scăzut cu doar 371 persoane.

INS a raportat şi evoluţia căsătoriilor şi a divorţurilor în iunie anul curent dar şi raportat la anul trecut. În iunie anul curent la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 6.033 căsătorii, în scădere cu 4.975 căsătorii comparativ cu luna precedentă iar instanţele au pronunţat 3.093 de divorţuri, cu 164 mai multe decât în luna mai. Comparativ cu situaţia din luna iunie a anului trecut, numărul căsătoriilor a scăzut, dar şi cel al divorţurilor. Astfel, conform INS, numărul căsătoriilor a fost în iunie 2010 cu 5.169 mai mic decât în aceeaşi lună din anul precedent iar prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 87 divorţuri mai puţine în luna iunie 2010 decât în luna iunie 2009. Populaţia României a scăzut în luna iunie a acestui an cu 1.891 de persoane faţă de luna mai, iar în luna iunie au murit mai mulţi români decât s-au născut. Prin urmare, pentru iunie, în România s-a înre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum 50 minute
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum o ora
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

Învestit preşedinte al Slovaciei, Peter Pellegrini promite că va reuni ţara

G4Media acum 2 ore
Peter Pellegrini a depus jurământul sâmbătă în calitate de preşedinte al Slovaciei, promiţând că va reuni ţara, care este puternic divizată din punct de vedere politic şi zguduită de tentativa de asasinat asupra premierului Robert Fico în urmă cu o

Cinci persoane au ajuns la spital după ce au folosit o substanță toxică pentru spălarea animalelor. Zeci de oi au murit

Ziare.com acum 2 ore
IPJ Argeș a anunțat că 5 bărbaţi au acuzat probleme de sănătate şi peste 50 de oi au murit, sâmbătă, 15 iunie, la o fermă din judeţul Argeş, după ce s-a folosit o substanţă pentru spălarea animalelor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital. „La dat

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°