Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât costă de fapt fericirea?

Publicat in Romania Libera, joi 12 august 2010 ·

Jurnaliştii de la New York Times au pornit de la povestea ei pentru a afla ce îi face pe oameni cu adevărat fericiţi.

Inspirată de cărţile care promovau o viaţă simplă, Tammy şi soţul ei, ambii de 31 de ani, au început să îşi doneze bunurile: haine, pantofi, şosete, cărţi, căni şi castroane. Până la urmă au vândut şi maşinile. Când femeia şi-a redus garderoba la doar 100 de piese, urmând instrucţiunile unui site, mama i-a pus rapid eticheta: "A înnbunit!".

Astăzi, după trei ani, cuplul locuieşte într-o garsonieră. El îşi dă doctoratul în fiziologie, iar ea lucrează ca web designer. Au patru farfurii, trei perechi de pantofi şi două căni. Nu şi-au cumpărat o altă maşină, dar au două biciclete. Nu mai au nici datoria de 30.000 de dolari de acum trei ani de zile. Mama lui Tammy mărturiseşte că este impresionată.

Cei doi au mai mult timp liber şi suficienţi bani să călătorească. Au devenit voluntari pentru o organizaţie non-profit numită Living Yoga. „Cred sincer că bunurile materiale nu îţi aduc fericirea", spune Tammy.

La fel cum Tammy şi soţul lei şi-au revizuit obiceiurile de cumpărare înainte de criză, alte zeci de mii de consumatori îşi schimbă stilul de viaţă, producând o modificare majoră în modele de consum naţionale. „Trecem de la un consum ostentativ la unul mai calculat", spune Marshal Cohen, analist la o firmă de cercetare americană.

Oamenii au început să economisească banii şi să consume mai puţin, iar experţii spun că această tendinţă va continua în viitor. Înainte de recesiune, în America, rata de economisire era de 1-2% din venituri, iar în prezent procentul este 6,4%.

Partea bună este că practicile adoptate de consumatori ca răspuns la criză ar putea să îi facă mai fericiţi, susţin cercetătorii. Studiile recente arătă că oamenii sunt mai fericiţi când investesc banii în călătorii şi experienţe de viaţă, în loc să îşi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 53 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 48 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 49 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 26 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum o ora
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°