Aflate constant in antiteza, cele doua concepte raman intre principalele preocupari etico-filosofice ale elitei politice si culturale. Raportul intre forme si fond preocupa de peste un secol si jumatate societatea romaneasca, generand dispute inflamante, semn al insatisfactiilor cvasigenerale apropos de modernizarea Romaniei.
Dupa Petre Tutea, determinarea formelor si a fondului de catre Maiorescu, relationarea lor cu destinul nostru au pus stapanire pe arealul public asemeni unei prejudecati implacabile.
Emergenta unor controverse atat de importante este unul din "semnele absurde ale timpului" (Heidegger), inclinat sa repete ciclic perioade intregi ale unei istorii nefericite care nu a reusit sa-si produca mutatiile mentale si civilizatorii necesare la timpul potrivit.
Sistemele formale universal valabile in functie de care se fundamenteaza entitatile statale, guvernarea acestora si componentele social-politice ale puterilor in stat au inceput sa se clarifice inca din antichitate (ex. Aristot, Constitutia Atenei, Platon, Republica), fiind adoptate in ultimele doua secole de catre toate tarile dezvoltate.
In Romania, evolutia a fost si este inceata, greoaie, cu suisuri si coborasuri, iar sincronizarea lovinesciana a fondului autohton, unitar totusi in diversitatea sa, cu modelul european a constituit un esec perpetuu si totodata un mar al discordiei.
Argumentele de acum nu difera cu mult de cele maioresciene: romanii retraiesc tardiv epoca transformarilor decisive care, in sfarsit, ii pot apropia de civilizatiile si culturile occidentale. Depinde numai de efortul, destoinicia si priceperea lor de a-si alege conducatori vrednici pentru atingerea scopului.
De aici mai departe discutia devine vituperanta, acuzele indreptandu-se amenintator spre o clasa politica invinovatita otova, cu mult inferioara