Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful ITC, Gigi Chiru, vrea o dubla verificare Expertiza strazii Traian, aranjata la telefon de Primarie (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 august 2010 ·

Romeo Ciortan, expertul angajat de Primărie să efectueze expertiza pentru strada Traian, susţine că nu există niciun pericol pentru blocurile din zonă, dar că totuşi, „zona este bolnavă“, iar „situaţia este una complexă“. În fond, nici nu avea cum să declare altceva, având în vedere că el este cel care a proiectat şi lucrarea privind construirea mall-ului Trident Plaza din zonă

În acest context, inspectorul-şef teritorial al ITC a declarat că nu este exclus să se mai ceară şi altă părere de la un alt expert care va efectua expertiza.

Ieri la amiază, inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Construcţii Sud-Est Constanţa, Gigi Chiru, a efectuat o vizită de lucru la zona afectată de pe strada Traian, împreună cu cel care a fost angajat de Primărie să efectueze expertiza cu privire la problema existentă în zonă, prof. dr. academician Romeo Ciortan. Ciortan este aceeaşi persoană care a fost angajată şi de investitorii care vroiau să construiască malul din zonă, cei de la SC Harborside Imobiliare.

Chiar dacă expertiza a fost recomandată autorităţilor locale de către inspectorul ITC, Gigi Chiru, în urmă cu câteva săptămâni, proprietarul străzii Traian, Primăria Constanţa, nu a mişcat niciun deget să rezolve problema, cu excepţia faptului că a împrejmuit zona şi a „asigurat“ paza. De altfel, zona este restricţionată doar la nivel declarativ, pentru că şoferii, dar şi motocicliştii sau bicicliştii, circulă nestingheriţi exact pe lângă groapă, ignorând pericolul şi mergând pe principiul „mie nu mi se poate întâmpla nimic“.

Se mai cere o părere de la alt expert

Şeful ITC, Gigi Chiru, a precizat ieri că arhitectul Romeo Ciortan a fost angajat telefonic de către Primărie să se ocupe de expertiză, fără a se face vreun alt angajament „Domnul arhitect mi-a confirmat că a fost angajat telefonic pentru această expertiză şi în perio

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 8 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 9 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 7 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 9 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 9 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 7 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 8 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 11 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°