Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Ochelarii de bazar te trimit la oftalmolog

Publicat in Adevarul, vineri 13 august 2010 ·

Unul din zece suceveni care cumpără ochelari de soare sau de vedere ieftini ajunge cu probleme de vedere la medic. Doctorii le recomandă amatorilor de chilipiruri să nu arunce banii pe astfel de obiecte fără a face în prealabil un control la specialist.

Sucevenii îşi pot cumpăra ochelari de vedere sau de soare de la orice colţ de stradă sau din bazar, la preţuri foarte mici. Încântaţi de „afacerea“ făcută la achiziţionare, mulţi îi folosesc fără să se gândească la efectele nocive pe care aceştia îl au asupra vederii.

Astfel, sucevenii care simt că nu văd prea bine sau îi încurcă soarele dau fuga şi-şi cumpără o pereche de ochelari la 5 lei, fără a mai face un control la oftalmolog. Ei economisesc astfel sutele de lei pe care ar fi trebuit să îi investească în nişte ochelari recomandaţi de medic.

Ochelarii, numai după consultaţia medicului

Elena Filipciuc a fost în această situaţie. Din cauză că nu vedea prea bine să citească, suceveanca şi-a cumpărat o pereche de ochelari de vedere ieftini. „Mi i-am luat din bazar. Am crezut că sunt buni, dar am început să văd şi mai rău, iar doamna doctor de la Diabet m-a trimis să-mi fac control oftalmologic“, a explicat Elena Filipciuc, în timp ce oftalmologul o consulta. Şi medicii constată o creştere a numărului bolnavilor din cauza purtării unor ochelari neadecvaţi.

„Situaţia s-a înrăutăţit, în primul rând din cauza preţurilor ochelarilor. În această perioadă oamenii aleg să-şi cumpere ceva de proastă calitate şi ieftin. Cam 10% din pacienţii care ajung la noi vin din cauză că au purtat o supracorecţie sau o subcorecţie. Ambele alterează vederea, dau dureri de cap şi disconfort vizual“, ne-a spus Virgil Rusu, medic oftalmolog.

Ţepuiţi de falşii medici

Potrivit doctorilor, purtarea ochelarilor de vedere şi de soare fără un consult medical specializat es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 3 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Două fetiţe de 5 şi 7 ani din Ploieşti au fost AGRESATE sexual de un bărbat în vârstă de 41 de ani. Cum l-a găsit mătușa fetelor pe suspect

Gandul acum 2 ore
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați, de către un bărbat, despre faptul că nepoata sa de 5 ani ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul

Nicuşor Dan: E absurd să avem alegeri în septembrie când azi nu ştim încă nici candidaţii partidelor

Mediafax acum 37 minute
„E absurd să avem alegeri în septembrie când astăzi nu ştim încă nici candidaţii partidelor”, spune primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. El afirmă că este nevoie de o revenire la calendarul constituţional.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°