Bolnavii internaţi la Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Focşani sunt în aceste zile nu numai prizonierii bolii, ci şi ai caniculei, temperaturile ridicate din saloane provocându-le un disconfort total.
Doar un sfert din spaţii sunt dotate cu aer condiţionat, motiv pentru care pacienţii încearcă să facă faţă situaţiei apelând la soluţii ajutătoare.
Unii se plimbă pe holuri, unde se creează curenţi de aer, alţii stau la umbra copacilor din curtea spitalului iar cei care nu se pot deplasa înfruntă căldura cu comprese de apă pe care şi le aplică des.
"Sunt de patru zile aici şi simt că nu mai am aer. Noaptea e mai bine, că stăm cu geamul deschis, dar ziua e nenorocire de cald. Nici să ne hrănim nu ne vine", spune Maria Mateiaş, din Goleşti.
Cearceafuri în geamuri
Costică Tănase, internat la secţia de Boli Interne, spune că suportă greu căldura.
"Suntem şase internaţi în secţie şi vă daţi seama că nu ne e uşor. Am ieşit din salon să mă plimb puţin pe hol, că e ceva mai suportabil. Ieri am acoperit geamurile cu cearceafuri ude", se vaită bătrânul în vârstă de 78 de ani.
Deşi ministrul Sănătăţii a cerut în mai multe rânduri asigurarea condiţiilor pentru pacienţii internaţi, singurul loc din Spitalul "Sf Pantelimon" care are toate incintele dotate cu aer condiţionat este Unitatea de Primire a Urgenţelor.
"În tot spitalul, sunt montate 280 de aparate de aer condiţionat. Au fost avute în vedere secţiile cu un regim mai special, precum Terapia Intensivă sau sălile de operaţii", ne-a precizat Oana Racu, purtător de cuvânt al celei mai mari unităţi spitaliceşti din Focşani.