Cezar Petrescu este acel autor care a reuşit să fascineze, cu o singură carte, cea mai importantă lume a unui cititor: lumea copilăriei sale. Generaţii după generaţii de copii din România au fost fermecati de Fram, ursul polar. Toată arta acestei cărţi minunate constă în faptul că niciodată nu pune în gura lui Fram cuvinte, gîndire şi limbaj uman. Fram rămîne urs, în pielea lui de urs, un urs special şi drag, care ne-a înduioşat atît de mult pe noi, puii de om. Cezar Petrescu ne-a făcut să întrezărim – prin forma genială a scrierii acestui roman unic – că nu există zîne puse în priză. Or, tocmai de zîne puse în priză ar fi avut nevoie, acum, sărmanul Fram, pentru ca să recîştige o binemeritată înviere în alte limbi, pentru ca şi copiii de pe alte meleaguri să îl poarte în geamantanul inimii şi să afle de „Cezar Petrescu, scriitor român“. Poate că numai aterizarea vreunei zîne cu bagheta plină de baterii încărcate – fie şi o zînă preşedinte de Stat, fie şi o zînă prim-ministru sau, Doamne milostiveşte-ne!, fie ea o zînă ministru al Culturii –, l-ar mai putea salva pe bietul Fram, rătăcit de luni de zile printre gheţarii neclintiţi, înţepeniţi ai ţării numite Copyro. Trîntit între dosare pregătitoare de noi procese şi judecăţi stă bietul, iubitul nostru urs – ilustru necunoscut în străinătate – şi dîrdîie de frig, amintîndu-şi cu nostalgie cît îi era de cald la Polul Nord… El dîrdîie de frig, iar eu nu pot „to play it cool“! (după ce l-am visat vorbind în limba Bibliei şi cu blana mîngîiată de toţi copiii din Israel). Realitatea este că doi ani de zile, benevol, împreună cu Ella Blass, am dedicat fiecare clipă liberă traducerii cărţii Fram, ursul polar în ebraică. Fiecare clipă liberă timp de doi ani! Ce să fac? Îl iubesc pe acest urs şi credeam că acesta ar fi şi un început de a-l face cunoscut pe Cezar Petrescu în toată lumea, cum, fără îndoială, ar fi fost