Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul celor 159.000 de pensii speciale, care consumă anual un miliard de euro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 august 2010 ·

159.000 de pensii speciale, ale militarilor, poliţiştilor şi foştilor lucrători din ser­viciile secrete, vor rămâne în conti­nua­re ne­transparente, recalcularea aces­tora urmând să se facă de către mi­nisterele care le plătesc şi nu de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.

Numărul apare pentru prima dată într-o sta­tistică oficială, publicată ieri de Consiliul Fiscal.

Nivelul celor 159.000 de pensii speciale nu este raportat public şi deci nici economiile po­ten­ţiale prin recalculare.

Aceste pensii se plătesc in­tegral din bugetele ministerelor, deci din bugetul de stat.

Celelalte pensii speciale, ale magistraţilor, avia­torilor sau parlamentarilor, în număr de circa 8.000, care sunt susţinute atât de Casa de Pensii, cât şi de bugetul de stat, vor fi recalculate de către Casa de Pensii, care publică pe site nivelul acestora şi partea de contribuţie a statului.

Economiile estimate prin recalcularea celor 8.000 de pensii speciale din a doua categorie sunt de circa 100 mil. euro pe an. Economiile estimate prin recal­cularea ce­lor 159.000 de pensii speciale nu se cunosc. La o pensie me­die de 500 de euro, acestea costă bugetul 1 miliard de euro pe an.

Guvernul afirmă că prin recalcularea pen-siilor spe­cia­le se reduce deficitul bugetului public de pensii, dar de fapt toate aceste cheltuieli suplimentare pentru pensii sunt incluse de la bugetul de stat.

Salariaţii din aceste structuri - MAI, MAPN, SRI, SIE şi SPP - nu cotizează în timpul vieţii active pentru pensia de stat şi nu îşi primesc pensia din bugetul public de pensii, ci prin alocări de la bugetul de stat către mi­nisterele respective.

Date oficiale despre numărul de pensionari care apar­ţin de aceste ministere, categoriile de vârstă în care se încadrează, precum şi veniturile pe care le au angajaţii pe parcursul vieţii nu există.

Aceste inf

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 14 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 40 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 12 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°