Doamne ajuta sa nu traim niciodata prea bine, caci ati vazut ce ni se poate intampla! Ne vom intoarce la starea noastra naturala. La saracie. Daca nu cumva, chiar mai rau, la punctul zero al conditiei noastre – saracia intretinuta de imprumuturi externe pentru pensii si salarii.
Cand, in 2004, Basescu electriza poporul cu urarea sa celebra, nici nu banuiam cat de bine vom ajunge sa traim, dar nici cat de rau ne vom prabusi dupa. E la moda acum sa infierezi ‘prosperitatea’ din perioada 2005-2008, ca si cum diavolii liberali ne-ar fi dus cu forta pe culmile duduielii economice, in timp ce lucizii portocalii ar fi incercat din rasputeri sa ne atraga atentia asupra pericolului…
Ca si cum nu insusi seful statului, domnul “Sa traiti bine!”, s-ar fi laudat cu cresterile de pensii si salarii din aceeasi perioada. Si unde? Chiar in Parlamentul Romaniei, la bilantul primului sau mandat. Jenant moment, imposibil de rememorat. O eroare in deontologia constiincioasa a responsabilitatii care ii stapanesti acum, mult prea grava pentru a fi autoculpabilizata.
Oricum, eminenta cenusie a Cotroceniului, Sebastian Lazaroiu, ne-a lamurit. Nu a existat nicio crestere economica, ci doar desfraul liberalilor care, cot la cot cu social democratii, au aruncat cu banii in pensionari si bugetari pentru a se salva din caderea libera provocata de esecul referendumului de suspendare. Dixit! Un amestec confuz intre cresterea economica si marirea salariilor si pensiilor. Si de partea liberalilor de atunci, si de partea criticilor de acum.
Explicatia lui Lazaroiu – un sofism perfect, unde, in ciuda premiselor adevarate, concluzia este falsa. Ca si cum am putea sa condamnam pe oricine ar fi incercat sa ridice mizeriile de salarii si pensii cat de cat mai aproape de limita unui trai decent. Sau ca nu le-a crescut potrivit, adica nici prea prea, nici foarte foarte.
Asadar,
