Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne omoara caldura sau stirile despre caldura?!

Publicat in Ziua Constanta, vineri 13 august 2010 ·

Pe toate canalele de ştiri, şi nu numai, de mai multe zile, ştirile nu contenesc să ne mai arate cât de periculos este soarele arzător al amiezii, dar şi cum ne vom topi sub codul galben de căldură. Până la urmă, de când e lumea, în luna august au fost cele mai mari temperaturi. De altfel, nu degeaba se cheamă luna lui cuptor. Chiar dacă este bine că suntem informaţi din cât mai multe surse despre efectele nocive ale razelor de soare şi temperaturile extreme, nu căldurile par să ne taie respiraţia, de cele mai multe ori¸ ci tocmai ştirile care ne alarmează şi ne fac să intrăm în panică. Jurnaliştii, specializaţi sau nu în acest domeniu, fac, cum spune o vorbă românească, din ţânţar armăsar, şi scot din minţi, cel puţin o dată pe oră, pe oricine s-ar uita la ştiri. Oare vom reuşi să trecem şi peste ziua de mâine când temperaturile vor atinge la umbră, la malul mării, 35 de grade?! Pun pariu că fiecare locuitor al acestei ţări îşi face probleme măcar o dată pe zi despre canicula care s-a abătut asupra noastră. Parcă în ciuda tuturor avertizărilor pe care toţi specialiştii, prin intermediul mass-media, le transmit, nimeni nu ia în seamă nimic: bătrânii tot ies în orele amiezii la piaţă, că cine ştie ce au uitat să-şi cumpere, iar părinţii cu copii mici şi tinerii stau cât e ziua de lungă la soare să prindă un bronz cât mai intens. Cu alte cuvinte, avertizările sunt ignorate, chiar dacă ştirile curg gârlă pe toate canalele şi ne avertizează, şi ne sperie de cum ne va omorî soarele dacă ignorăm indicaţiile care ni se transmit.

Până la urmă, fiecare este responsabil de ceea ce face şi tot singuri vom trage ponoasele lipsei de educaţie medicală.

În fond, de când lumea şi pământul, cele mai mari călduri au fost în luna august, cuptorul în tradiţia populară. Şi dacă nu în această lună să ne coacem la soare, atunci când, în decembrie când o să visăm la cel puţin 25

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 2 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 4 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 2 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

USR a sesizat Comisia Europeană pentru clarificări, acuzând că noua lege a pensiilor nu respectă PNRR

News.ro acum o ora
USR a sesizat Comisia Europeană cu privire la nerespectarea principiului contributivităţii în cazul noii legi a pensiilor pentru persoanele care au lucrat în grupe de muncă. După votul din Senat din această săptămână, prin care proiectul de lege car

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum o ora
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Crima din Grădina Botanică din Craiova. 15 ani de închisoare pentru tânărul care a înjunghiat o fată mortal, „din plictiseală”

Adevarul acum 28 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare. Decizia este definitivă și a fost dată vineri, 27 septembrie, de Cur

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum o ora
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 43 minute
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 3 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

Vremea

București
acum

29°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

26°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

22°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°