Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul condamnat de comunişti a devenit staţiune

Publicat in Romania Libera, vineri 13 august 2010 ·

În 1989, localitatea Uzlina mai figura pe hărţi doar cu numele. Satul a căzut victimă planului aberant de desfiinţare a localităţilor mici al lui Ceauşescu. Turismul a readus însă la viaţă satul.

Trei familii din Uzlina au rezistat programului de sistematizare forţată iniţiat de Ceauşescu. Astfel, în pofida imenselor presiuni făcute de autorităţile din Tulcea şi din Murighiol, cele trei familii au refuzat să abandoneze casele pe care le deţineau pe grindul Uzlina. Acest refuz a făcut ca, peste ani, această localitate, rămasă doar cu numele pe hartă, să se transforme într-o modernă staţiune turistică. Povestea bazei turistice Uzlina - pentru că în prezent se poate vorbi despre o staţiune turistică cu hoteluri şi pensiuni cu confort de cel puţin trei stele - a fost scrisă de un om de afaceri din Bucureşti, care a ridicat aici un complex turistic cu 200 locuri de cazare.

Izvoarele istorice arată că satul Uzlina, amplasat pe un grind cu acelaşi nume, situat în preajma unui lac omonim, a fost, timp de peste 200 de ani, o prosperă comunitate de pescari. Populaţia era formată doar din lipoveni care se îndeletniceau cu pescuitul şi cu creşterea animalelor. După Războiul de Independenţă, satul Murighiol a fost părăsit de comunitatea turcească existenţă aici şi a fost ocupat, în bună parte, de lipovenii din Uzlina, care şi-au transferat gospodăriile în zona de terasă pentru a evita pierderile provocate de inundaţii. Ei au păstrat însă şi gospodăriile din Uzlina, unde practicau mai uşor pescuitul. Urmaşii respectivilor lipoveni din Uzlina au revenit recent în localitatea de baştină şi practică şi acum pescuitul, dar se ocupă şi cu turismul. În acest sat funcţionează şi o fermă piscicolă specială, de sturioni.

Cum se poate ajunge la Uzlina?

De la Tulcea, mergeţi cu automobilul 38 kilometri, pe un drum turistic paralel cu Braţul Sfântu Gheorghe, până în

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 36 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 44 minute
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 minute
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 6 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

VIDEO Accident grav în Slovacia/ Un tren s-a ciocnit cu un autobuz, sunt 4 morți și 5 răniți

G4Media acum 51 minute
Un tren care călătorea din capitala cehă Praga spre capitala ungară Budapesta s-a ciocnit joi cu un autobuz în sudul Slovaciei, iar accidentul s-a soldat cu cel puțin patru oameni morți și cinci răniți, au declarat oficialii, scrie AP Peste 100 de p

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 5 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 2 ore
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 7 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum o ora
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vremea

București
acum

29°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

27°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

21°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°