A’ şi B’ Ca să intru abrupt şi fără cuvinte preliminare în ceea ce-mi propun să dezvolt aici, mă grăbesc să afirm că O. Nimigean a reuşit un roman realmente tulburător, complex şi de o coerenţă internă, cum foarte rar s-a mai întîmplat să apară în literatura română postdecembristă. Doris Mironescu are, fără îndoială, dreptate: „Rădăcina de bucsau reprezintă un moment de graţie al literaturii române contemporane“ (verdictul de pe coperta a patra). Nici Bogdan-Alexandru Stănescu (prefaţatorul) nu riscă deloc încrezîndu-se în destinul singular al cărţii lui Nimigean. Adevărat, o altă carte în genul celei despre care mă pregătesc să scriu nu prea îmi vine în minte. Comparaţii punctuale se pot totuşi face, dar miza reală a romanului şi marile sale merite nu consistă doar în strunirea impecabilă a unor tehnici narative sau în dicţia clară a ideilor subiacente – ambalate în formule acroşante ce menţin şi dinamizează interesul pentru lectură. Nu. Nivelul scrierii de faţă subînţelege esteticul. Îl conţine în sine, fără a-l livra ca pe o marfă de preţ. O. NIMIGEAN. Rădăcina de bucsau, „Prefaţă“ de Bogdan-Alexandru Stănescu, Editura Polirom, Iaşi, 2010, 480 p. Desfăşurarea narativă, evoluţia acţiunii din punctul A spre punctul B este sugerată şi presupusă dincolo de ramele romanului. Avem doar A’ şi B’. De ce? Pentru că în prezentul povestirii nu ni se oferă decît un decupaj de timp situat între evenimentele determinante. Destrămarea cuplului (putem să-l numim infernal) Liviu – Zelda are loc înainte de prima filă a cărţii, iar moartea eroinei principale, mama personajului-narator Liviu, nu se mai produce deloc, deşi aceasta pare iminentă la tot pasul. Amîn explicaţia acestei opţiuni.Cine este Liviu şi ce vrea el? Naratorul suferă de o hiperluciditate deloc camilpetresciană, ce-l face în primul rînd posesorul unui soi de arsenal autodefensiv. Trebuie cumva să se protejeze