Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CULISE DE EDITOR/ Sărbători religioase hinduse

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 august 2010 ·

Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de Duminică", care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încat, atunci cand ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La "Cartea de literatură" sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întamplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem cate unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica "Avanpremieră". În sfarşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze cate o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.

La Editura Cununa de stele urmeaza sa apara:

Amita Bhose - "Sărbători sezoniere din India"

Studiul de faţă oferă datele esenţiale despre sărbătorile religioase hinduse, atât pentru cele ce ţin de scripturi cât şi pentru cele populare, care se desfăşoară în cursul anului în partea răsăriteană a Indiei, îndeosebi în Bengal. Festivalul carului, Serbarea leagănului - Jhulan -, ritualurile agrare practicate în cinstea lui Indra, zeul ploii, Serbarea zeiţei şerpilor - Manasa-puja -, evocarea zeiţei norocului - Lakşmi vrata -, Serbarea zeiţei-mamă - Durga puja -, Ziua fraţilor - Bhratr-dvitiya - sunt doar câteva dint

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu şi galben de caniculă. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Mediafax acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben şi portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge şi până la 37 de grade Celsius şi vor fi nopţi tropicale.

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 21 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Mașinile ieftine, la putere: Dacia speră să-și dubleze veniturile în mai puțin de 6 ani

Wall-Street.ro acum 59 minute
Renault se aşteaptă ca Dacia, marca low-cost a grupului auto francez, să-şi dubleze vânzările şi profitabilitatea până în 2030, transmite Reuters. Constructorul autohton a lansat recent a treia generație a llui Bigster, dar și un facelift major pent

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

ALERTĂ SANITARĂ! O bacterie rară, „mâncătoare de carne”, se răspândește în Japonia. Poate provoca moartea în mai puțin de 48 de ore!

Gandul acum 22 minute
O boală potenţial fatală și care este cauzată de o bacterie „mâncătoare de carne” se răspândește cu rapiditate în Japonia. Sindromul de şoc toxic streptococic a fost confirmat la aproape 1000 de persoane. Publicațiile din Asia scriu că numărul cazur

Liderii UE nu reuşesc să cadă de acord asupra celui de-al doilea mandat al Ursulei von der Leyen la şefia Comisiei Europene

Mediafax acum 3 ore
Un diplomat european a declarat pentru POLITICO, sub anonimat, că deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire din 27-28 iunie. „Nu există niciun a

Boston Celtics a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie

News.ro acum 3 ore
Echipa Boston Celtics a câştigat, luni, învins, luni, formaţia Dallas Mavericks, scor 106-88,, şi a câştigat al 18-lea titlu NBA din istorie. Boston Celtics a devenit cea mai de succes franciză din istoria ligii nord-americane de baschet. Boston s-a

Stoltenberg anunţă că peste 20 dintre cele 32 de ţări membre NATO vor cheltui cel puţin 2% din PIB pentru apărare în 2024

News.ro acum 2 ore
Mai mult de 20 de membri NATO vor îndeplini obiectivul alianţei de a aloca cel puţin 2% din PIB pentru apărare în acest an, a declarat luni secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, subliniind faptul că aliaţii şi-au crescut cheltuielile militar

Litoralulromanesc.ro: Ritmul rezervărilor de vacanţe la mare s-a accelerat în ultima săptămână. Pentru lunile iulie - august, durata medie a sejurului este de 4-5 nopţi, iar valoarea medie a pachetului turistic este de 2.408 lei

News.ro acum o ora
Ritmul rezervărilor pe litoralul Mării Negre a înregistrat o creştere cu 40% în ultima săptămână, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind momente în care se înregistrează o cerere de rezervare la fiecare 10-12 secunde, arată cifrele Litoralu

Tulcea: Anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil / Imaginile au apărut pe o reţea de socializare

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Tulcea au deschis o anchetă după ce un poliţist a vrut să împiedice o persoană să îl filmeze şi i-a lovit acesteia telefonul mobil, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare.

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°