Ruinele unei aşezări preistorice de 900 de hectare au fost găsite în Timiş. Localnicii din Corneşti ar putea deveni „vânzători” de turism dacă arheologii din România, Anglia, Germania şi SUA continuă cercetările.
Vezi imagini cu arheologii pe una din cele mai mari aşezări medievală din lume
În apropierea localităţii Corneşti, aflată la 17 kilometri de Timişoara, s-a descoperit cea mai mare fortificaţie preistorică din Europa. Pe baza probelor de carbon-14, este datată în a doua jumătate a mileniului II, înainte de Hristos.
„Fortificaţia aparţine culturii Cruceni-Belegis, care a fost răspândită din nord-estul Croaţiei până în zona piemontană a Banatului, controlând valea Dunării şi până la nord de Mureş”, a spus Alexandru Szentmiklosi (foto), şeful secţiei de Arheologie a Muzeului Banatului.
Dimensiunea fortificaţiei cu cele trei centuri înconjurătoare atinge 900 de hectare, iar dacă cel de-al patrulea val, care se cercetează acum, aparţine aceleaşi fortificaţii atunci dimensiunile ajung la 1.720 de hectare. „În aceste condiţii ar putea fi cea mai mare fortificaţie din lume. Ar trebui să intre pe lista monumentelor naţionale şi UNESCO”, a adăugat Szentmiklosi.
Arheologie internaţională
Echipa de arheologi este alcătuită din nume mari precum Rudger Krause, profesor la Universitatea Goethe din Frankfurt, Sarah Sherwood, de la Universitatea Tennesee şi Bernhard Heeb, de la Muzeul de Preistorie din Berlin.
„Este una din cele mai spectaculoase fortificaţii din perioada bronzului din Europa. Ne-au înfricoşat dimensiunile geofizice. Suntem interesaţi să aflăm ce structură politică-socială a putut ridica acest complex”, a declarat Rudiger Krause.
Prospecţiunea geomagnetică a fost realizată de Helmuth Becker, unul dintre cei mai mari specialişti din Europa. Fondurile au fost puse la dispoziţie