Bebeluşii născuţi în perioada februarie-iunie 2010 lăsaţi nevaccinaţi împotriva tuberculozei, sunt în pericol de îmbolnăvire. În judeţul Mureş există şapte centre de vaccinare, unde părinţii îşi pot duce copiii pentru a primi gratuit doza de vaccin BCG.
După cinci luni de absenţă, Direcţia de Sănătate Publică Mureş a primit la începutul lunii iulie 34.000 de doze de vaccin BCG, care se administrează bebeluşilor la naştere, pentru a preveni apariţia tuberculozei.
Astfel, de luna trecută a demarat campania de vaccinare a micuţilor născuţi în perioada februarie-iunie 2010. „Până în 31 iulie au fost recuperaţi la vaccinare 1.232 de copii, din cei 2.286 născuţi în perioada februarie-iunie 2010”, se arată într-un comunicat al DSP Mureş.
Ceilalţi 1.054 de bebeluşi sunt aşteptaţi în continuare la cele şapte centre de vaccinare din Târgu-Mureş, Sighişoara, Reghin, Târnăveni, Luduş, Sovata şi Sângeorgiu de Pădure.
Cum se face vaccinarea?
Potrivit personalului sanitar, părinţii care vor să-şi vaccineze copilul trebuie să se programeze telefonic sau personal la centrul de vaccinare. Programarea poate fi făcută şi de către medicul de familie, care le oferă părinţilor o adeverinţă ce arată starea de sănătate a copilului. La data stabilită părinţii trebuie să-şi ducă copilul la clinică, având asupra lor carnetul de vaccinare şi adeverinţa respectivă. Vaccinarea copiilor este gratuită.
În Târgu-Mureş, singurul centru de vaccinare BCG este în cadrul Secţiei de Neonatologie Prematuri de pe Bulevardul 1848. Potrivit asistentei şefe, copiii sunt aşteptaţi în continuare la vaccinare, clinica având doze de vaccin pe stoc.
Bebeluşii născuţi în această perioadă sunt vaccinaţi direct în maternitate. Potrivit inspectorilor DSP, în luna iulie au fost vaccinaţi în maternitate 457 de nou-născuţi.