Ţările din estul Europei nu scapă de presiunile UE şi FMI şi nici de reducerile severe impuse de Occident pentru diminuarea deficitului public, transmite sâmbătă DiarioVasco.com, şi precizează că astfel, aşa cum era şi de aşteptat, nemulţumirile îi cuprind tot mai mult pe locuitori. Ţări ca România, Ungaria şi Letonia s-au văzut nevoite să fie salvate din punct de vedere financiar de instituţiile internaţionale, pentru că se aflau în pragul falimentului. În schimb, tr
Ţările din estul Europei nu scapă de presiunile UE şi FMI şi nici de reducerile severe impuse de Occident pentru diminuarea deficitului public, transmite sâmbătă DiarioVasco.com, şi precizează că astfel, aşa cum era şi de aşteptat, nemulţumirile îi cuprind tot mai mult pe locuitori.
Ţări ca România, Ungaria şi Letonia s-au văzut nevoite să fie salvate din punct de vedere financiar de instituţiile internaţionale, pentru că se aflau în pragul falimentului. În schimb, trebuie să dea dovadă de mai multă austeritate, faţă de majoritatea colegilor din UE, semnalează cotidianul spaniol.
În România, guvernul a pus în aplicare un plan de austeritate supravegheat de FMI, care priveşte reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, şi reduceri cuprinse între 15% şi 25% la subvenţii şi ajutoare sociale. Funcţionarii şi pensionarii au ieşit deja în stradă pentru a protesta faţă de reduceri, aşa că se aşteaptă o toamnă fierbinte, notează Diario Vasco.
Şi Ungaria a aprobat un plan de austeritate foarte dur, care include şi creşterea TVA la 25%, amânarea vârstei de pensionare şi îngheţarea salariilor funcţionarilor publici.
Cele trei state baltice nu au rămas nici ele mai prejos. Letonia, care are un şomaj de 22% şi un PIB care a scăzut cu 18% în 2009, şi-a redus cheltuielile din sectoare-cheie precum educaţia şi a scăzut salariile funcţionarilor publici c