Potentialul turistic al Romaniei nu este cu nimic inferior altor tari, insa un anume fond al imaginarului, al perceptiilor individuale nu-i lasa pe localnici si nici pe straini sa si-l aleaga ca destinatie, semn ca renumele negativ al tarii ne urmareste peste tot, ca o porecla veche si neinspirata.

Fenomenul socio-lingvistic al poreclirii este raspandit in toate limbile pamantului, daca ne luam dupa sinonime: sobriquet (fr.), spitzname (germ.), byname, monicker (engl.) etc.

Porecla este un fel de supranume sau cognomen care, spre deosebire de numele de botez si de familie, desemneaza o trasatura ridiculizanta, hilar-peiorativa, usor de retinut. Ea tine de istoricul persoanei, se mosteneste adesea pe linie paterna, ca o eticheta, conotand afectul vorbitorului.

Veche de cand lumea, a devenit nume de familie odata cu primele catagrafii ale locuitorilor, asa explicandu-se prezenta atator ciudatenii in dictionarele antroponimice.

De multe ori poreclele vizeaza o natie, un popor, contribuind la completarea fisei identitare.

In cazul entitatilor etnice occidentale, s-a luat in calcul si renumele: macaronari, broscari, vacari, yankei, highlanderi, surubari, cocosi, flamengo, nu si in Est unde dam de ursi, mamaligari, opincari, taptarapi, poleci etc.

O astfel de panoplie a trasaturilor identitare vazute prin ochii strainilor este luata in considerare atunci cand popoarele se apropie afectiv unele de altele, englezi sau italieni de americani, romani de francezi, greci de rusi, sloveni de austrieci etc.

Asemenea legaturi sunt de durata deoarece calculul politic are la baza interesele reciproce, asa explicandu-se prieteniile, uniunile intre englezi si irlandezi, belgieni si flamanzi, umbrite astazi, din pacate, de duhul separatiei.

Cand un stat isi stabileste politica in domeniile rel