Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Vor da în judecată Casa de Pensii

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

Doi dintre cei 16 angajaţi disponibilizaţi de Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud, sunt unici întreţinători de familie, consideră că li s-a făcut o mare nedreptate şi spun vor da în judecată instituţia.Fostul director al instituţiei cere daune morale de 100.000 de lei şi afirmă că pensionarii vor sta la cozi din cauza acestor concedieri.

Şaisprezece angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii Bistriţa-Năsăud (CJP) sunt, până pe 10 septembrie, în preaviz după ce zilele trecute au primit decizia de disponibilizare pe fondul anunţatelor concedieri în sistemul bugetar. Vestea a picat cum nu se poate mai prost pentru doi dintre aceştia, Mihaela Biriş (foto dreapta), şi Aurora Mărginean (foto stânga), ambele angajate ale CJP de 20 de ani. Femeile spun că nu le-a venit să creadă când au auzit că vor fi date afară. „Toată lumea ştia că avem o situaţie familială aparte, că soţii noştri sunt şomeri, că avem copii la şcoală, rate şi că ne descurcăm cum putem dintr-un singur salariu de 877 de lei. Nu înţeleg de ce nu s-au respectat criteriile anunţate", afirmă Aurora Mărginean. „Nu este corectă darea noastră afară! Sunt persoane care lucrează la Casă şi au alte surse de venit decât salariul. Cunosc câţiva angajaţi care au firme sau ţin contabilităţi la diverse societăţi din oraş. Disponibilizările trebuia să se facă în funcţie de competenţe", crede Mihaela Biriş. „Sunt concediată pentru că mi-am făcut treaba?" Mihaela Biriş, de 41 de ani, lucrează la Casa de Pensii de 20 de ani. Ea a sperat până în ultima clipă că nu va fi dată afară. Nu ştie ce va face din 10 septembrie, când va pleca de la departamentul de relaţii cu publicul al CJP. Soţul ei are un handicap fizic şi este, pentru încă 3 luni, în şomaj. Are doi copii la şcoală, rate şi cheltuieli lunare la care nici nu vrea să se mai gândească. Mama ei este bolnavă, pe pat, nu se poate deplasa. „Nu am fugit niciodată de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 8 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 9 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 4 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 6 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 12 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 7 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 10 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

21°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°