Piaţa românească a bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut cu 15%
Alături de echipamente de birou şi consumabile, sectoarele telecom şi IT au avut cel mai mult de suferit în trimestrul al doilea al anului, în ansamblul pieţei româneşti a bunurilor de folosinţă îndelungată. Conform raportului trimestrial al firmei de cercetare de piaţă GfK, piaţa IT a scăzut cu 20,5% comparativ cu perioada corespunzătoare a anului trecut, atingând o valoare de 69 milioane de euro. Pe de altă parte, declinul a încetinit comparativ cu primul trimestru al anului, când piaţa a scăzut cu 38,2%. Deşi notebook-urile sunt categoria cu cea mai bună performanţă din sectorul IT, acestea nu au putut influenţa covârşitor evoluţia negativă în valoarea vânzărilor sectorului în ansamblu. Din cauza crizei, încrederea consumatorului este încă foarte scăzută, ceea ce îl determină să amâne achiziţiile importante. De asemenea, al doilea trimestru al anului a adus o scădere a valorii pieţei de telefoane mobile de 28,5%, ajungând la valoarea de 39 milioane de euro. Smartphone-urile au avut o performanţă mai bună pe piaţă, fiind singurul grup de produse care şi-a mărit vânzările în unităţi. Dar scăderea generală a preţurilor medii pentru toate categoriile de telefoane mobile a dus la o diminuare a valorii pieţei.
Potrivit raportului Gfk, piaţa românească a bunurilor de folosinţă îndelungată a scăzut până la valoarea de 266 milioane de euro. Singurul domeniu pe care s-a înregistrat un plus a fost acela al electronicelor de larg consum, acolo unde Cupa Mondială a determinat vânzări bune la televizoare. Per ansamblu, sectorul a afişat o creştere de 1,3%, atingând vânzări de 55 milioane de euro. Alături de televizoare, şi consolele pentru jocuri video au avut vânzări pozitive. Pe de altă parte, camerele video şi sistemele de navigaţie nu se pot lăuda cu performanţe în această p