Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alpiniştii sunt deranjaţi de "Micul Hitler" sau "Al Treilea Reich", numele unor munţi din Suedia

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 ·

Legea suedeză, care-i permite primei persoane ce cucereşte vârful unui munte să îl denumească după bunul plac, a făcut ca unii munţi să aibă câteva nume aproape inacceptabile, scrie haaretz.com.

În ultimii ani, mai multe vârfuri, din lanţul muntos din Jarfalla, din apropierea capitalei suedeze Stockholm, au fost botezate cu nume legate de teme pro-naziste. Alpiniştii care ajung în vârful muntelui se plâng că la destinaţie îi aşteaptă o placă pe care poate să scrie "Svastica", "Al Treilea Reich" sau "Zyklon".

Sub legea suedeză, primul care ajunge pe un vârf îl poate denumi după cum pofteşte. Alte nume date munţilor din regiune sunt "Kristallnacht" (Noaptea de cristal - n.r), "Crematorium" sau "Himmler" (unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste - n.r.).

Dar acum, la mai bine de zece ani de când au fost numiţi, alţi alpinişti încep să se plângă şi să fie dezamăgiţi de ceea ce găsesc sus. Alpinista Cordelia Hess a declarat ziarului suedez Dagnes Nyheter "Mi s-a părut mai degrabă neplăcut să urc pe "Cremetoriu" sau să spun că "urmează să îmi petrec o Noaptea de cristal".

"Scopul unor astfel de nume date unor rute de căţărare este să trivializeze Holocaustul şi să sumbineze respectul pentru Holocaust", a spus ea.

Asociaţia alpiniştilor din Suedia a susţinut că nu li s-a adus la cunoştinţă de numele dezagreabile date munţilor, dar a adăugat că uneori, aceste denumiri sunt glume din interiorul discuţiilor dintre alpinişti.

Şi într-adevăr, un alpinist pe nume Mikael Wideberg, care a numit un vârf "Micul Hitler" în 2001 a respins controversele, spunând că numele ar trebui interpretate drept "chestiuni între alpinişti", şi adăugând că "există alţi munţi cu nume chiar mai grave".

Cu câţiva ani în urmă, numele "Ngero" al unui munte de lângă Karlstad a fost schimbat după ce o persoană de culoare a spus că se simte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forțele Terestre Române au început recepționarea primului sistem Bayraktar TB2

Ziua Constanta acum 30 minute
Forțele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepție calitativă și cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2. Potrivit MApN, la încheierea acestei etape, estimată pentru fin

Tribunalul Militar București redeschide urmărirea penală în cazul a doi foști șefi ISU Prahova din dosarul Ferma Dacilor

Ziare.com acum 40 minute
Tribunalul Militar Bucureşti decide redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de corup

Vasile Bănescu critică „idolatrizarea extatică a divertismentului bășcălios”, după momentul Babasha de la concertul Coldplay

HotNews acum o ora
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, s-a implicat și el, joi, în dezbaterea momentului provocată de momentul neașteptat de miercuri seară de la concertul Coldplay de pe Arena Națională, criticând „«patriotismul» zgomotos și bi

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 3 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Jurnalistul american Evan Gershkovich va fi judecat în Rusia pentru "activitate în slujba CIA"

News.ro acum o ora
Procurorii ruşi au declarat joi că au trimis în instanţă cazul reporterului american reţinut anul trecut Evan Gershkovich, de la The Wall Street Journal, după ce au ajuns la concluzia că acesta a colectat informaţii pentru Agenţia Centrală de Inform

Guvernul a aprobat, prin memorandum, negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate

News.ro acum 2 ore
Executivul a adoptat, joi, un memorandum care aprobă negocierea unui tratat între România şi Republica Populară Chineză privind transferarea persoanelor condamnate. Acest document de cooperare are rolul de a oferi posibilitatea persoanelor condamnat

Irina Begu a pierdut în turul secund al turneului WTA 125 de la Valencia

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Numărul 131 WTA, Irina Begu, 33 de ani, a cedat în runda a doua a concursului de categorie WTA 125 de la Valencia în fața letonei Darja Semenistaja, 21 de ani, ♦ 116 WTA, 6-3, 3-6, 4-6, după 2 ore și 19 minute de joc. În decisiv, letona a țâșnit la

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum o ora
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

Oficial de la MAI „Acuzațiile privind posibile nereguli din partea MAI în centralizarea voturilor sunt lipsite de orice fundament logic și legal“

Ziua Constanta acum o ora
Având în vedere informațiile vehiculate public privind derularea procesului electoral, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, transmite următoarele precizări: Ministerul Afacerilor Interne nu are atribuții de numărare a voturilor, menționare

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

25°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°