Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O fată de carieră

Publicat in Bihoreanul, luni 16 august 2010 ·

Antonia susţine în faţa tuturor că este o femeie independentă. Încă de la 18 ani a început să-şi câştige singură banii, muncind ca recepţioneră la hoteluri. În felul acesta şi-a putut plăti studiile, lucru la care mulţi alţi colegi de generaţie nu se înghesuie, atâta vreme cât mai pot sta pe buzunarul părinţilor.

Chiar şi aşa, însă, îşi face mereu timp şi pentru distracţii. Acum, frumoasa îşi plănuieşte concediul alături de prieteni şi spune că din itinerar nu lipseşte o excursie la mare, urmată de o raită la munte.

Pe picioarele ei

De când a terminat liceul, Antonia şi-a dorit să fie pe picioarele ei, aşa că şi-a găsit un job ca recepţioneră într-un hotel. "Mereu mi-a plăcut să mă descurc din bănuţii mei, ca să nu le cer părinţilor", spune tânăra. Şase ani mai târziu, după câteva locuri de muncă schimbate, după absolvirea Facultăţii de Relaţii Internaţionale din Oradea şi a unui Masterat în Administrarea Afacerilor la Cluj, blonda a demonstrat că poate mai mult decât să se întreţină. "Mi-am plătit singură studiile, am călătorit, am făcut cadouri, mi-am cumpărat ce-mi trebuie...", spune ea cu mândrie.

Acum, lucrează în departamentul de marketing al unui hotel şi speră ca într-o zi să-şi poată pune în practică cunoştinţele în domeniul afacerilor într-o companie internaţională. Până atunci, continuă să muncească din greu...

Fata soarelui

Dintre toate anotimpurile, Antonia iubeşte cel mai mult vara, pentru că se poate lăfăi la soare. Aşa că, an de an, ia drumul Litoralului. "M-aş muta într-o ţară unde sunt mereu 40 de grade, să pot sta la soare şi să mă bronzez", spune fata. Se va putea bucura din plin în curând, deoarece concediul se apropie, iar ea îşi adună gaşca pentru se deda împreună distracţiilor.

Frumoasa are totuşi şi un păs, şi anume acela că nu poate să-şi practice pasiunile cât ar vrea de des. "Am făcut planorism şi

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 22 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

La un pas de tragedie! O femeie și trei copii, răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt

Ziua Constanta acum 59 minute
O femeie şi trei copii - cu vârste de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani - au fost răniţi, în această după amiază în localitatea Tohanul Nou, din județul Brașov după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Potrivit ISU Braşov, la locul produceri

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum 39 minute
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum o ora
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 4 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Incredibil » De ce și-a anulat Gigi Becali buletinul de vot!

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
, unde electoratul își exercită opțiunile de vot, au loc momente inedite, de la o oră la alta. Martor al unui astfel de moment este nimeni altul decât Gigi Becali (65 ani), patronul celor de la FCSB și fost europarlamentar. Gigi Becali Gigi Becali

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

Vremea

București
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°