Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Copilaria in siguranta” in statiunea Mamaia

Publicat in Ziua Constanta, luni 16 august 2010 ·

Sâmbătă, în staţiunea Mamaia, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa cu sprijinul Institutului de Prevenire şi Psihosociologie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Biroului de Poliţie al staţiunii Mamaia, în colaborare cu postul local Radio Constanţa şi voluntari CENTRAS şi FOCUS, au desfăşurat o activitate de informare a turiştilor, cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri minime pentru siguranţa copiilor aflaţi în vacanţă pe litoral.

Această activitate se înscrie în campania „Copilăria în siguranţă", acesta fiind cel de-al treilea an consecutiv în care turiştii din staţiunile de pe litoralul Mării Negre sunt informaţi cu privire la riscurile la care sunt expuşi copiii nesupravegheaţi de către părinţi.

Cu această ocazie, atât părinţii, cât şi copiii au primit materiale informative şi recomandări pentru prevenirea dispariţiilor de minori.

Părinţii au fost sfătuiţi să discute deschis cu copilul lor, să-l înveţe cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, să se asigure că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon precum şi adresa acestora.

Totodată, a fost acordată o atenţie deosebită pericolelor din lumea virtuală. În acest eveniment, s-a implicat activ şi Christian Sabbagh care a oferit premii celor prezenţi şi i-a sprijinint pe poliţişti în transmiterea mesajelor preventive. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Sâmbătă, în staţiunea Mamaia, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 45 minute
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 3 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 2 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 2 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Vlad Pascu declară că era alimentat cu droguri de un angajat de la Spitalul Floreasca: „M-am dus chiar la spital”

Gandul acum 2 ore
Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut, după ce a intrat în plin cu mașina într-un grup de studenți pe drumul dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche, a fost citat ca martor joi, 6 iunie, în procesul de trafic de droguri al de

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

29°
joi

16°/29°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°