Până unde este acceptabilă toleranţa? Unde se termină toleranţa şi unde începe ignoranţa? Cât de periculoasă este depăşirea acestei graniţe? Sunt întrebări care necesită un dialog aşezat, o analiză profundă atunci când în discuţie se aduce un subiect de genul autonomiei pe criterii etnice.
Până duminică, atunci când liderul P.N.L. Cluj, senatorul Marius Nicoară, i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu, public, convocarea de urgenţă a Consiliul Superior de Apărare a Ţării, pe tema declaraţiilor privind autonomia pe criterii etnice, făcute de înalţi oficiali maghiari, acest subiect nu stârnit nici îngrijorări publice, nici aplecări spre dezbatere şi analiză, deşi perioada în care şeful statului anunţase trimiterea spre Parlament a noii Strategii Naţionale de Apărare putea fi un moment propice. Atunci, însă, parte din mass-media şi unii lideri politici din opoziţie, cei care ne-au obişnuit doar cu atacuri la adresa puterii, nu şi cu alternative, erau ocupaţi să creeze o isterie naţională pe un subiect pe care nu numai că, voit eronat, îl prezentau ca fiind de o importanţă capitală pentru întreaga populaţie a României şi pentru securitatea statului, dar porneau analiza de la un mesaj inechivoc interpretat greşit. Din două prevederi incluse pe lista de vulnerabilităţi în noua Strategie – fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false despre activitatea acestora, şi presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice, în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului –, au ajuns la clamarea publică a mesajului că, în viziunea Preşedintelui, acuzat de grave derapaje de la democraţie, presa in corpore este o ameninţare la adresa securităţii. Aceeaşi presă care se văicărea public, cu accese de isterie, că se vede în ipostaza martir