Premisele meciului Dinamo - Rapid nu m-au lucrat foarte tare la interes. Ba chiar credeam la un moment dat că cele două ore în care voi urmări respectiva întâmplare pot fi trecute în contul meseriei, şi nu în programul de voie. Dinamo şi-a bifat reuşitele din debutul campionatului intern printr-o mare chinuială. Eforturile lui Andone în tentativa de reşapare a unor relicve din lotul dinamovist sunt apreciabile. Dar chinuiala se agaţă mereu în aţe subţiri, aţe care se pot rupe în orice moment. Riscul de a paria pe Dinamo este, în consecinţă, prea mare. Rapidul, pe de altă parte, are şchioapă tocmai banca tehnică.
Nu mă poate convinge nimeni că Şumudică, în afară de faptul că e rapidist, în afară de faptul că este un băiat ascultător în relaţiile cu tăticii de club, în afară de faptul că se dă în spectacol pentru deliciul galeriei, mai ştie şi câte ceva despre gestionarea meseriaşă a unei echipe cu pretenţii. De aceea Rapidul poate rămâne în aer pe parcurs dacă în joc apar fracturi periculoase. Pentru că banca reacţionează încet spre deloc, pentru că intervenţiile de urgenţă în astfel de cazuri nu apar nici măcar din întâmplare. Diagnosticele cu care s-au ales Dinamo şi Rapid în debutul campionatului au rămas valabile şi după meciul de duminică seară. Dar alternanţa asigurată de combatanţi, în două reprize distincte, atât în gestionarea momentelor de graţie, cât şi a celor de prostie grea, au compus un scenariu de toată frumuseţea pentru meciul din Groapă. Un scenariu dat dracului, un scenariu care a împins realitatea până aproape de intimitatea absurdului.
Rapidul s-a spurcat la deliciile fotbalului în prima parte a meciului. A luat din joc tot ce-a vrut, tot ce-a poftit, iar Dinamo n-a avut nimic împotrivă. Herea era cât pe-aci să devină eroul meciul. La 2-0 pentru Rapid, aplaudacii păreau dispuşi să-i treacă la reuşite chiar şi ratarea aceea m
