Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maghiarii îşi fac propriul festival în Cluj

Publicat in Adevarul, marți 17 august 2010 ·

Mâine încep Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca, eveniment aflat la prima ediţie. Manifestările culturale din cadrul festivalului tind să se apropie de acţiunile care au loc în cadrul TIFF: proiecţii de film ziua şi noaptea, teatru, expoziţii şi concerte.

Cu toate că în acest an nu se anunţau evenimente importante la Cluj-Napoca, după deschiderea de ieri a Festivalului Internaţional de Chitară, în oraş va avea loc, în perioada 18 - 22 august prima ediţie a Zilelor Culturale Maghiare, un eveniment care se vrea a fi o modalitate de a sărbători zilele întemeierii oraşului, dar şi de a prezenta publicului cultura maghiarilor din Transilvania.

Festivalul, bogat în evenimente, va debuta mâine, de la ora 19.00, în parcarea Operei Maghiare. Printre personalităţile care vor fi prezente la manifestări, dar şi la deschidere, se numără Tőkés László, vicepreşedintele Parlamentului European, Kelemen Hunor, ministrul culturii din România, Szőcs Géza, secretarul de stat pentru cultură al Republicii Ungare şi Páva Zsolt, primarul oraşului Pécs.

Manifestarea culturală va număra, timp de patru zile, proiecţii de film ziua şi noaptea, teatru de păpuşi, expoziţii, iar în fiecare seară, pe pietonala Potaissa dar şi în alte locaţii vor avea loc concerte.

Printre acestea se numără şi mese rotunde ori dezbateri pe teme precum rolul camerelor de comerţ şi ale asociaţiilor înterprinzătorilor în dezvoltarea culturii economice. La majoritatea manifestărilor din cadrul festivalului organizat de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania intrarea este liberă.

Filarmonica va cânta în centrul oraşului

Cele mai atractive manifestări pentru publicul larg vor fi concertele, care vor avea loc în fiecare seară pe pietonala Potaissa. Mâine vor concerta Hidi Rock Band, iar joi vor putea fi urmăriţi cei de la Riot. Vineri va avea loc un concert susţinut de Hot Jaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 28 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°