Bienala Bucureştiului, organizată de Asociaţia Artphoto şi condusă de Răzvan Ion şi Eugen Rădescu, a avut loc în 2010 în cinci spaţii: Muzeul de Geologie, Pavilionul Unicredit, Institutul de Cercetări Politice, Centrul de Introspecţie Vizuală şi ParadisGaraj (singurul artist-run space din Capitală, spaţiu de artă creat de către Claudiu Cobilanschi şi Ştefan Tiron). Acestora li s-a adăugat la început şi Centrul Comunitar Rahova-Uranus (proiectul de artă comunitară laBOMBA, ce se desfăşoară continuu, din mai 2009, în această zonă a Capitalei), un spaţiu scos din calcul mai târziu, în timpul bienalei. Fiecare din locurile de display ale bienalei are publicul său deja format şi asta a făcut ca vizitatorii să vină din zone diferite şi să vadă, poate, întâmplător, BB.
Dacă în cazul Institutului pentru Cercetări Politice, aparţinând mediului academic, şi în cel al Muzeului de Geologie, vorbim despre intervenţii artistice în spaţiu, în cazul celorlalte locuri, vorbim de expoziţii în sine, în trei platforme independente de artă contemporană, cu un public definit şi format în ultimii ani.
Unul dintre meritele bienalei este tocmai acesta, pătrunderea în straturi diferite ale Bucureştiului şi atingerea unui posibil public nefamiliarizat cu arta contemporană. Clădirii în stil neobrâncovenesc a muzeului din Kiseleff nr. 2 i s-au creat, de exemplu, condiţiile unei discuţii despre arhitectura bucureşteană, prin prezenţa în bienală la marginea unui coridor de la etajul întâi al muzeului a unui text-manifest al avangardistului şi arhitectului modernist Marcel Iancu, din 1935: Utopia Bucureştiului, apărut într-o antologie de texte coordonată de Nicolae Lascu, Către o arhitectură a Bucureştilor. Am încercat să schiţez noua orientare urbanistică (!) care pare încă azi o utopie, scrie Marcel Iancu. Un text extrem de interesant de citit şi analizat astăzi, despre o r
