Toate Mariile aveau rosturi precise pe lume

Pe toate le chema la fel, chiar dacă pri­miseră nume de botez diferite. Sta­na lui Mancioacă era Maria. Floarea lui Borangic, tot Maria. O altă Marie era Maria lui Guriţă, apoi Chira lui Jane, Maria şi ea, după care veneau la rând următoarele Marii: Mariţa lui Stan Burcea, Măndica lui Ion al lui Puie, Floarea lui Budin, Didina lui Corcilă, Lila lui Gogonaru, Rada lui Georgiu, Stanca lui Ivan, Lisandra lui Buturugă, Anghilina lui Goghe, Vica lui Stancu. Maria din casa noastră se numea Ioana. Dacă tot era în casa noastră, am zis ca ea să-mi fie mamă. Toate Mariile aveau rosturi pre­cise pe lume, între care gătitul, spă­latul rufelor, măturatul prin casă şi prin curte, apoi plecatul la câmp cu sapa sau cu secera pe umăr. Se um­plea câmpul de Marii. În orice caz, în întrecerea dintre cer şi pământ, pri­mul ieşea mereu în pierdere, de­oa­re­ce acolo sus se afla doar o Marie, sfân­tă, ce-i drept, fiindcă Maria acesta îl născuse pe Iisus. Dar şi Mariile de pe pământ erau sfinte, căci aduse­se­ră pe lume prunci din rândul cărora se putea ivi oricând unul care să vrea să urce pe cruce. De aceea li se şi fă­cea după moarte loc în icoană. Câte Marii să încapă însă într-o singură icoană? Că doar una era, s-ar fi su­pă­rat sfinţii ceilalţi ca Maria să ocupe în bi­serică mai mult spaţiu decât i se cuvenea fiecăruia în parte.

Într-o zi, asta a fost mai demult, pe la începutul timpurilor, s-a mutat pri­ma dintre cele o mie de Marii în icoa­na din biserică. Nici o deosebire între ea şi Maica Precista. Erau leite. Aşa că pe perete s-a văzut în continuare un singur chip. Ce sens avea să fie două dacă semănau atât de mult? Apoi a prins-o oboseala pe o altă Marie, şi-a zis că numai acolo în icoa­nă se poate odihni. Acasă o mai întrebau copiii de una, de alta, plus că mai era de săpat pe la vie, pe la porumb, ca să n