Seară cu ghinion pentru administratorul şi doi angajaţi ai unui petshop care îşi avea depozitul în clădirea fabricii „Arădeanca”. În momentul în care au vrut să coboare marfă din depozit, au rămas blocaţi în lift, între etaje mai bine de 30 de minute.
Au reuşit să sune la 112, după ajutor. În primă fază au fost auziţi de paznicul clădirii care îşi făcea rondul chiar în acel moment. La faţa locului a ajuns un echipaj de Poliţie, o autospecială a pompierilor şi o firmă specializată care se ocupă cu service-ul lifturilor din oraş.
Reprezentantul firmei care se ocupă de întreţinerea lifturilor spune că a venit pentru că erau oameni blocaţi, altfel nu ar fi venit pentru că proprietarul clădirii nu mai are cu el contract de service.
„Am avut contract până în martie, după care a renunţat. Acest lift a funcţionat ilegal pentru că nu are verificările la zi şi a rămas blocat pentru că era prea multă marfă”, a declarat Cornel Cionca, reprezentant firmă service.
Operaţiunea de salvare a pompierilor nu a fost prea dificilă şi a durat aproximativ 15 minute.
„În primă fază am întrerupt curentul după care am coborât manual liftul atât cât să-i putem scoate în siguranţă pe cei blocaţi”, a spus plt. Paul Soroşi.
Din declaraţiile administratorului depozitului, nu e prima oară când acesta a rămas blocat în lift, de fiecare dată reuşit să iasă fără ajutorul pompierilor.