Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgabercea n-are bugetul, dar planuieste costuri de 15 miliarde Bugetul Festivalului Mamaia va fi aprobat pe genunchi

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 august 2010 ·

Potrivit preşedintelui Festivalului Mamaia, Cristian Zgabercea, cei 15 miliarde de lei vechi pentru organizarea evenimentului vor fi aprobaţi în următoarea şedinţă a Consiliului Judeţean, programată pe 23 august, mai exact, cu doar trei zile înainte de festival

Consiliul Judeţean Constanţa nu are buget pentru evenimentul Mamaia 2010, dar îl organizează. Preşedintele festivalului, Cristian Zgabercea, a înşirat ieri detalii despre desfăşurarea manifestării, însă a precizat că în prezent nu există buget.

„Deocamdată nu există buget. Noi mergem în faţa bugetului, en avans", a afirmat el. Reprezentantul CJC a făcut aşadar, „planu' ca ţiganu'", recunoscând că în ceea ce priveşte partea cea mai importantă - cea financiară - are câteva promisiuni. E an de criză şi, teoretic, mai sunt zece zile până la începerea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2010, însă conducerea CJC nu se lasă, trage de buget şi întinde pătura şi peste evenimentul devenit tradiţie. Motivul: bătrânul festival este o vacă de muls, o afacere profitabilă pe bani publici. „Am avut tenacitatea de a nu întrerupe tradiţia de 40 de ani a Festivalului Mamaia şi de 10 ani a Festivalului Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc", a declarat ieri Cristian Zgabercea. În ceea ce priveşte banii cu care se va organiza festivalul, reprezentantul CJC a afirmat că „există promisiuni cu privire la asigurarea unor fonduri minime necesare punerii în operă a festivalului".

Bugetul sfidează criza

Întrebat despre ce promisiuni este vorba, Zgabercea a precizat că banii vor fi alocaţi de la bugetul Consiliului Judeţean, în şedinţa viitoare, de pe 23 august, şi că este vorba despre 15 miliarde de lei vechi. Prin urmare, criza care este pe buzele tuturor, însă nu şi pe cele ale reprezentanţilor CJC, care stau pe grămada de bani a judeţului şi nu par să simtă suflarea rece a recesiunii. R

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 35 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 4 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 5 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°