PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA
18.08.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
Prin rechizitoriul din data de 18.08.2010, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ENACACHE IONEL, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.174 din Codul penal.
S-a reţinut în sarcina acestuia că în noaptea de 04/05.07.2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, generat de motivaţii homosexuale, a ucis-o pe victima COŢOFANU CONSTANTIN, prin aplicarea repetată de lovituri cu pumnii şi picioarele în partea superioară a corpului, precum şi prin comprimarea cu genunchii în zona coastelor, după care a ascuns cadavrul într-o groapă din apropierea barăcii în care locuiau amândoi, situată într-o zonă virană de pe str. Voievozilor a municipiului Constanţa. După ce şi-a revenit din starea de ebrietate inculpatul s-a predat organelor de poliţie, cărora le-a indicat ulterior şi locul în care ascunsese cadavrul victimei.
Dosarul cauzei a fost trimis la Tribunalul Constanţa.
BIROUL DE PRESĂ
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA
18.08.2010
COMUNICAT DE PRESĂ
Prin rechizitoriul din data de 18.08.2010, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpatului ENACACHE IONEL, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.174 din Codul penal.
S-a reţinut în sarcina acestuia că în noaptea de 04/05.07.2010, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan, generat de motivaţii homosexuale, a ucis-o pe victima COŢOFANU CONSTANTIN, prin aplicarea repetată de lovituri cu pumnii şi picioarele în partea superioară a corpului, precum şi prin comprimarea cu genunchii în zona coastelor,