Povestea a început în 2006, cînd Andreea şi Alexandru erau elevi. Ea într-a IX-a, el într-a XII-a. Într-o zi, s-au trezit cu ambiţia de a face, în oraşul lor, unde nu se întîmpla nimic, un festival de teatru pentru liceeni. Dar nu aşa, ceva cu turism cultural postcomunist, cu elevi plictisiţi, cicăliţi de profesori resemnaţi, să joace într-un Apus de soare sau într-un Vlaicu Vodă, pentru cheltuit un praf de bani de pe toba pionierească a Ministerului Educaţiei. Cei doi elevi din oraşul ars de soarele Cîmpiei Române doreau cu orice chip să facă ceva care nu semăna deloc cu moravurile culturale ale patriei. Pe de altă parte, Alexandria, reşedinţa legendarului judeţ Teleorman, nu era tocmai Tărîmul Făgăduinţei, pentru doi juni care erau hotărîţi să facă schimbări esenţiale în mersul Lumii. În oraşul lor, nu numai că nu exista teatru, dar ultima trupă profesionistă trecuse pe acolo, în turneu, pe vremea cînd Ceauşescu era în plină formă sportivă. Iar ultima sală de cinema îşi dăduse duhul, după o lungă şi grea suferinţă, în ultimii ani de mandat ai sinergiei faptelor care zîmbeau relaxat, spre o Românie tot mai plictisită de căutarea unei explicaţii pentru lungul vis urît prin care trecuse.

În atmosfera asta de entuziasm cultural şi susţinere pînă în pînzele albe a tinerei generaţii deprimate, Andreea şi Alexandru au făcut o modificare esenţială în vitrina cu trofee comportamentale ale vremii lor. Au înlocuit Tupeul cu Curajul. Au pus mîna pe un telefon şi l-au sunat pe Marcel Iureş. L-au convins că poate să aibă încredere în ei şi că ceea ce vor să facă merita toată susţinerea. Şi tot aşa, din birou în birou, din zîmbet larg către autorităţi în zîmbet larg către sponsori, povestea festivalului a prins formă şi miez. I-au zis Festivalul de Teatru Tînăr „Ideo Ideis“. Şi pe o bucăţică din suprafaţa Alexandriei, s-a făcut Europa. Şi Primăvară. Marcel Iureş le-a s