Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mountain Bike de superclasă în Poiana Braşov

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

Competiţia este destinată bikerilor profesionişti din toată ţara. În perioada 20-21 august, staţiunea montană va găzdui prima ediţie a Cupei României la mountain bike downhill.

Evenimentul va avea un grad de dificultate extrem de ridicat şi este dedicat doar concurenţilor cu o experienţă vastă în acest domeniu.

Competiţia, care va alinia la start peste 50 de concurenţi din ţară, se va desfăşura în Poiana Braşov, pe un traseu care se întinde pe o distanţă de 3,4 kilometri. Zona de concurs este extrem de abruptă, întrucât are o pantă de 50%.

Startul se va da din masivul Postăvarul, iar sosirea va avea loc pe platoul din faţa clubului Rossignol.

Organizatorii evenimentului sunt Pro Bike Braşov şi Promo Events Braşov, iar valoarea totală a premiilor se ridică la suma aproximativă de 6.000 de lei, competiţia desfăşurându-se sub egida Federaţiei Române de Ciclism.

Competiţia va debuta mâine

Cupa României la Mountain Bike se va organiza pentru trei categorii: juniori (vârsta maximă 19 ani), elite (între 19 şi 30 de ani) şi hardtail (competiţie destinată bikerilor care vor conduce biciclete fără amortizor în spate).

Cel mai mare premiu se va acorda celui care se va clasa primul la categoria elite, câştigătorul urmând să primească 1.700 de lei.

Competiţia se va desfăşura în sistemul contracronometru, iar participanţii vor concura individual. Mâine vor avea loc antrenamentele libere, iar sâmbătă, de la ora 10.00, este programată şedinţa tehnică.

Tot sâmbătă, de la ora 11.00, vor avea loc calificările, iar finala competiţiei se va desfăşura de la ora 14.00.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

Rezultate Evaluare Națională Bucureşti 2024. Notele, publicate pe edu.ro

Libertatea acum 22 minute
Rezultate Evaluare Naţională Bucureşti 2024. Elevii de clasa a VIII-a din Bucureşti, care au susținut săptămâna trecută Evaluarea Națională 2024, află astăzi ce note au obținut și, în funcție de acestea, își vor stabili opțiunile pentru admiterea la

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 7 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 8 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 6 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 11 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 12 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Ciolacu mulţumeşte Naţionalei: Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii / Şi Ciucă a transmis un mesaj tricolorilor

Mediafax acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a mulţumit echipei naţionale a României. „Aţi reuşit să uniţi, din nou, toţi românii”, a transmis şeful Guvernului. România a fost eliminată marţi de la Euro după ce a pierdut cu 3-0 în optimi în faţa Olandei.

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 12 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°