“Explozia ar fi fost declanşată de un scurt-circuit, probabil de la o improvizaţie de alimentare a aerului condiţionat, respectiv de la neizolarea a două fire”, se arată în ancheta preliminară făcută de procurori în cazul exploziei de la Maternitatea “Giuleşti”. Termenul “improvizaţie” duce spre ideea de cârpăceală, de sărăcie care obligă la alternative de moment şi care, iată, se pot dovedi periculoase. Tragedia aceasta, un accident care se poate repeta oricând, la orice alt spital din ţară, este imaginea în oglindă a stării mai mult decât precare în care a ajuns sistemul de sănătate din România. Un sistem de sănătate slăbit şi îmbolnăvit de subfinanţare.

Şi, totuşi, lună de lună, 96.08% din populaţia din mediul urban şi 89,25% din populaţia de la sate contribuie la sistemul de asigurări de sănătate – acestea sunt, potrivit Ministerului Sănătăţii, datele pe anul 2005. Acelaşi sistem de sănătate care – după cum se menţionează în Planul Strategic al Ministerului Sănătăţii Publice 2008 - 2010 – a beneficiat, în 2007, de o dublare a fondurilor alocate sănătăţii publice, de la 2,1 miliarde de euro în 2004, la 4,3 miliarde în 2007. Deşi sunt sume mici în comparaţie cu sumele alocate sistemelor de sănătate din statele vestice, întrebarea este cum se poate intra în colaps cu un buget dublat?

Nu am auzit niciun ministru al Sănătăţii să fi cerut controale exigente pentru fiecare leu plecat din vistieria publică spre conturi private, adesea firme-căpuşă ale unor oameni din sistem, rezultate pe care apoi să le facă publice şi chiar să ceară demararea unor anchete penale, acolo unde existau indicii că sunt necesare, şi să le urmărească până la final. Presa a scris, nu o dată, cu dovezi sau doar ridicând semne de întrebare, despre achiziţii cel puţin dubioase dacă nu ilicite. S-a scris despre aparatură medicală luată la suprapreţ de la firme, proprietatea unor medici,