Mesajul a fost trimis. Multumesc!

General Motors va fi listată la două burse

Publicat in Adevarul, joi 19 august 2010 ·

General Motors va ieşi pe Bursa din New York şi pe cea din Toronto, după ce în 2008 a luat bani de la SUA şi Canada pentru a evita falimentul. Principalul acţionar al GM este Trezoreria americană, care speră să recupereze în acest fel fondurile alocate pentru salvarea companiei în 2008.

După ce principalul producător auto din SUA, General Motors (GM), a avut nevoie de aproximativ 50 de miliarde de dolari pentru a evita colapsul, acum Trezoreria din SUA, care în urma ajutorului acordat a devenit principalul acţionar al companiei, speră să obţină până la 20 de miliarde de dolari din listare. În cererea înaintă miercuri către autorităţile de reglementare din domeniu, GM nu menţionează câte acţiuni intenţionează să scoată spre vânzare.

Mai puţin control al statului

Producătorul a ţinut să precizeze că nu va vinde din propriile acţiuni şi nu va avea niciun câştig de pe urma listării. „Noi nu vindem nicio acţiune din stocul comun în această listare. Nu vom avea niciun venit din vânzarea de participaţii de către acţionari", arată documentul.

Pentru ca Trezoreria din SUA să-şi recupereze în totalitate banii investiţi pentru salvarea GM, preţul unei acţiuni ar trebui să se ridice la 141 de dolari în urma listării.

Potrivit analistului Claudiu Cazacu de la X-Trade Brokers, un astfel de preţ ar fi greu de obţinut, mai ales în contextul în care GM a reuşit să înregistreze profituri numai în ultimele două trimestre. „Listarea ar putea avea succes, însă la un preţ cu un discount semnificativ faţă de preţul de 140 de dolari/acţiune", ne-a declarat Cazacu.

Însă statul nu vrea să renunţe în totalitate la participaţiile GM, ci numai să le reducă sub 50%, iar în acest sens intenţionează să vândă aproximativ 20% din cele 304 milioane de acţiuni deţinute.

Primele tranzacţii cu titluri GM sunt aşteptate la sfârşitul lunii octombrie, potrivt „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 13 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 2 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum o ora
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 2 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 43 minute
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 2 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°