Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă uit în jurul meu mă îngrozesc. Uneori cred că voi deveni antisocială şi că-mi voi pune în practică gluma de acum, cum că vreau să mă închid în cutiuţa mea mică şi neagră, cu interior pufos, fuchsia.
Nu mai pot cu ăştia, vă jur! Oriunde te întorci, oriunde te mişti, pe oriunde te duce viaţa sau treaba pe care o ai, trebuie să dai peste vreo rudă a cuiva, vreun copil, vreun fin sau naş, un cuscru sau vreun nu ştiu ce altfel de rubedenie de-a nu ştiu câta spiţă. Unde te coteşti şi unde te suceşti dai peste cineva al cuiva. Şi, hai, că la instituţii se întâmplă asta, ne-am obişnuit cu gândul. Aşa a fost sistemul şi este greu să-l mai schimbi acum. Că doar n-o să-i ceri lui Babuş să şi-l ia pe Radu de la RAEDPP acasă numai pentru că a contribuit şi el la materialul genetic al micuţului. N-ar fi drept, nu?!?! Ca să nu mai vorbim de soţi şi soţii că apoi ne vor scoate drăguţii de funcţionari ochii pentru că presa este plină de cupluri formate din cauza faptului că ne petrecem mult timp împreună, pe teren, aşa cum fac ei, la muncă, între cei patru pereţi ai biroului. (Ca o bârfă, am auzit chiar de copilaşi procreaţi pe birourile lor de funcţionari publici şi de nădejde). Poate că acesta o fi adevărul şi, din prea multă ocupaţie, angajaţii de la stat s-au luat în faţa lui Dumnezeu sau a legii după ce au devenit plătiţi din banii contribuabililor şi nu înainte (cu toate că realitatea ne contrazice). Şi, haideţi să admitem că un salariu în plus sau în minus nu omoară pe nimeni. „Să mănâncă şi gura lor“, cum se spune pe după blocuri. Dar, dacă ceva mă scoate din sărite cu adevărat este că unii care deţin puterea, în realitate sau numai în minţile lor aburinde de... atâtea gânduri care pur şi simplu nu le dau pace, aleg să dea din banii românului de rând, ai plătitorului de taxe şi impozite, nu ai ălora care fac afaceri, câştigă miliard
