Poveste dulce, din Ardeal: "De mic copil mi-a plăcut zahărul, l-aş fi pus în orice, de la tocăniţe la ciorbe drese cu smântână. Reţeta ce urmează poate nu-i tocma' ardelenească, da' sigur tăt Ardealu' o ştie şi a făcut-o măcar o dată la sărbători. E reţeta ce îmbie orice om în bucătărie, fie că-i mai firav ori mai bine făcut, fie că-i copil «de ţâţă» ori om în «tătă firea» trecut prin viaţă şi prin locuri.

Nu-i greu, da e tare gustos. Din cuibarul zburătoarelor se iau vreo 6 ouă, aşa, potrivite. Vreo zece linguri de zahăr, vreo 4-5 mere frumoase şi jumătate de kil de lapte vă ajung deocamdată. Două linguri de zahăr le ardeţi într-o cratiţă nepretenţioasă, de fontă. Până se topeşte minunea dulce a naturii, luaţi ouăle şi le bateţi cu zahăr, nici prea încet, dar nici prea iute, aşa, cât să fie armonie. După ce începe să se închege, puneţi laptele, tot câte un pic, şi amestecaţi bine. Când zahărul s-a topit şi începe a se întinde timid pe tot fundul cratiţei, stingeţi focul şi apucaţi a învârti oala ca zahărul să se prelingă şi pe margini. Acuma puneţi merele tăiate felii rotunde, potrivit de groase pe fundul cratiţei, apoi amestecul din ouă, zahăr şi lapte şi daţi-o la cuptor pentru vreo 25 de minute. Între timp, mai luaţi vreo patru ouă, vreo patru linguri de faină, patru de zahăr, o lingură de ulei şi nişte bicarbonat stins cu nişte oţet.

Din toate astea faceţi un aluat cam aşa: bateţi bine albuşurile, aşa cât să poată un copil năzdrăvan să ţină vasul întors, apoi, într-alt vas, bateţi gălbenuşurile cu zahăr, apoi cerneţi făina ca nişte nouri albi vara pe cer, puneţi bicarbonatul, închegaţi bine şi mai apoi puneţi albuşul, amestecând încet, ca o domnişoară suavă. După aia scoatem din cuptor cratiţa şi turnăm aluatul aista, băgăm iarăşi în cuptor şi aşteptăm să se coacă. Când s-a copt, scoatem oala şi întoarcem prăjitura pe o farfurie mai mărici