Sute de şomeri sau lucrători necalificaţi, oameni fără şcoală din comunele din jurul Bucureştiului s-au îmbogăţit din intermedierea tranzacţiilor imobiliare. Între 2007 şi 2008, perioada de maximă creştere economică a României, „pontagiii" (vânzătorii de ponturi) au pus la saltea sute de mii de euro, unii chiar milioane, bani pe care i-au cheltuit cu aceeaşi uşurinţă pe distracţii costisitoare şi un stil de viaţă grandoman. Cele mai multe dintre aceste averi s-au topit astfel la fel de uşor cum au fost făcute.

Fără multă carte în spate, dar cu un talent înnăscut pentru a îmbrobodi proprietarii de terenuri şi potenţialii cumpărători, Lilak câştiga în urmă cu trei ani până la 100.000 de euro pe lună, mai mult decât orice preşedinte de multinaţională din România. Samsarul din Voluntari ne-a explicat secretul din spatele succesului său: „Dacă tu eşti îmbrăcat prost, cu o maşină foarte proastă, cu un vocabular prost de ţăran, nu ştii să dialoghezi cu un om într-un stil mai şmechereşte, mai vulgar, cum vorbeşte Becali, nu vinzi scump terenul. Ai luat o ţoală pe tine, o maşină bună, un telefon bun, un ceas bun pe mână, acelaşi cumpărător ia altfel de la tine terenu'. Automat îi creşte preţu'". În vremurile bune, mărunţelul Lilak îşi făcea apariţia pe câmp într-un Mercedes S Classe 400 CDI, purtând pe nas ochelari de soare, pe mână un ceas Rolex din aur de 10.000 de euro, şi încălţat cu pantofi "numai de la Raffaelli, de 1000 lei perechea". Samsarul povesteşte că era în permanenţă vigilent ca să nu-i scape nimic: "Trebuia să ţin în casă minim 100.000 euro cash pentru că la orice oră din zi şi din noapte cădea câte o combinaţie, cum îi spunem noi, şi trebuia să ai cash. Îi ţineam într-o pungă în şifonier".

A risipit 500.000 euro pe manelişti şi cazinouri

De luni până sâmbătă, Lilak inter¬media vânzări de terenuri în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Constanţa