Volumul şase din seria "Poveştile bucătăriei româneşti" a lui Radu Anton Roman vine cu ceva noutăţi. Pe lângă reţetele delicioaselor preparate pe care Radu le-a cules de ici, de colo, din locuri în care oamenii au avut bunăvoinţa să-l poftească la masă şi să îi ofere fericire pe o farfurie, editorii lui de azi au adăugat un capitol nou: cel cu reţetele cititorilor. Şi asta pentru că am fost de părere că munca lui Radu nu s-a încheiat încă. El doar a pornit o revoluţie de redescoperire a bucătăriei româneşti pe care noi, cu toţii, trebuie să o ducem mai departe. Povestea bucatelor româneşti încă se scrie în fiecare casă, în fiecare bucătărie din care se aude zăngănit de vase şi clinchet de pahare.
Din aceste gospodării, domni şi doamne cu pasiune pentru bucătărit, ne-au trimis câteva reţete deosebite. Unele dintre ele au fost selectate pentru a fi tipărite în carte...
Astfel, Mihaela Aurora Christi din Timişoara ne dă reţeta Pitei lui Solomon şi ne povesteşte despre corespondenţa sa cu Radu: "Nu l-am întâlnit niciodată pe Radu Anton Roman, dar am corespondat cu el foarte mult, trimiţându-i reţetele bunicii mele şi gândurile mele despre «faptele de cuhnie» ale domniei sale. Era un om generos, care îşi încuraja întotdeauna cititorii". Radu a încurajat-o să scrie o carte de bucate care, însă, nu a văzut lumina tiparului. Încă...
Cristina Partal din Buzău ne trimite o reţetă specifică "sârbilor grădinari" din cartierul Dorobanţi din Buzău, cea a celebrului babic, în timp ce de la Nicoleta Săndulache, un blogger culinar înrăit din Bucureşti, avem două reţete deosebite din Câmpia Română şi din Bărăgan: "Tochitura lu' tanti Florica" şi "Ardei copţi cu slănină şi omletă ca la Dor Mărunt", dar şi poveştile lor. Intrăm astfel nu numai în bucătăria, dar şi în viaţa unei familii din perioada interbelică din oraşul Urziceni, ca şi în ograda lui Mitică Du