Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tânăr de 23 de ani, înjunghiat mortal chiar de vărul său primar

Publicat in Bihoreanul, vineri 20 august 2010 ·

Scandalul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 22, când Călin Teglaş de 23 de ani, de etnie romă, s-a luat la bătaie cu alţi doi tineri, dintre care unul era vărul său primar. La un moment dat, acesta din urmă a luat un cuţit şi i l-a înfipt băiatului sub claviculă, cauzându-i răni grave.

Călin a fost preluat de un echipaj de acordare a primului ajutor format din paramedici din Ştei, şi dus la spitalul din municipiu, dar, pentru că starea sa a fost gravă, pompierii au solicitat ajutorul unui echipaj cu medic de la Ambulanţă.

"Echipajul a fost solicitat la ora 22.15 la spitalul din Ştei să facă transferul de urgenţă a unui pacient în stare critică, în şoc hemoragic, în urma unei plăgi înjunghiate, în zona toracelui stâng, sub claviculă. Starea tânărului a fost foarte gravă, cu hemoragie masivă, iar la 15 minute de la pornirea de la spital, a intrat în stop cardio respirator. S-au făcut resuscitări, dar fără niciun rezultat", a declarat dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În acest caz, procurorii au deschis o anchetă. "Deocamdată se fac audieri", a precizat procurorul Dorel Moţiu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Scandalul s-a petrecut joi seară, în jurul orei 22, când Călin Teglaş de 23 de ani, de etnie romă, s-a luat la bătaie cu alţi doi tineri, dintre care unul era vărul său primar. La un moment dat, acesta din urmă a luat un cuţit şi i l-a înfipt băiatului sub claviculă, cauzându-i răni grave.

Călin a fost preluat de un echipaj de acordare a primului ajutor format din paramedici din Ştei, şi dus la spitalul din municipiu, dar, pentru că starea sa a fost gravă, pompierii au solicitat ajutorul unui echipaj cu medic de la Ambulanţă.

"Echipajul a fost solicitat la ora 22.15 la spitalul din Ştei să facă transferul de urgenţă a unui pacient în stare critică, în ş

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 2 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 4 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Ministrul Economiei: Valoarea schimburilor comerciale între România şi Bavaria a ajuns la 8,37 miliarde euro, cu un plus de 1,2 miliarde euro în favoarea României

News.ro acum o ora
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, după şedinţa comună a guvernelor României şi Bavariei, că peste o mie de companii cu capital bavarez sunt înregistrate în România. Conform ministrului, valoarea schimburilor comerciale între România şi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum o ora
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 2 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 5 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 6 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 4 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°