Despre Peter Mayle se zice că este cel mai francez dintre scriitorii englezi de azi (consideraţiune care i s-a aplicat, cu egală convingere, în presa franceză, şi lui Julian Barnes, după ce a primit laurii Médicis, pentru "Papagalul lui Flaubert", şi Femina pentru "Love etc. "). Născut în 1939, a lucrat în publicitate circa 15 ani, la New York şi Londra, după care s-a apucat să fabrice, în 1975, cărţi cu conţinut educaţional. Succesul s-a năpustit însă peste el după ce s-a autoexilat în sudul Franţei, unde a prins să scrie ficţiuni despre universul meridional şi despre experienţa sa de expat. "A Year in Provence" (1989) a devenit serial de televiziune în UK, "Toujours Provence" şi "Hotel Pastis" s-au vândut în sute de mii de exemplare şi au fost traduse în circa 20 de limbi (inclusiv în româneşte), iar în 2004, "A Good Year", romanţul său cel mai romantic, devine scenariu pentru amicul şi vecinul de exil Ridley Scott, care realizează cea mai proastă peliculă a lui (asta în ochii rafinaţilor, pentru că, altfel, filmul - cu Russel Crowe şi Marion Cotillard în rolurile principale - are haz, tandreţe şi fiori erotico-oenologici, e jucat corect şi are imagini de o rară plasticitate). După câte un roman cu subiect dacă nu provensal, obligatoriu francez, Mayle revine la non-fiction, vezi dicţionarul îndrăgostit "Provence A-Z", dorind parcă să epuizeze subiectul din toate unghiurile şi în toate manierele de scriitură. Furia lui laudativă la adresa Franţei a fost corect răsplătită, domnul Mayle devenind, în 2002, Cavaler al Legiunii de Onoare - pentru cooperare şi francofonie.

Topit după gastronomia franceză, dependent de vinurile hexagonale, însetat de soarele Mediteranei şi ostoit de apele ei azurii, scriitorul a vârât, în ultimul său roman, Franţa în hainele unui "policier". Un roman care începe, hăt, sub razele Californiei (e doar un pre-text) şi se închide în