Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Implicare: O fundaţie din Câmpina sterilizează câinii comunitari din Târgovişte

Publicat in Adevarul, vineri 20 august 2010 ·

Ioana şi Mihaela Soare, mamă şi fiică, iubitoare de animale, au reuşit să aducă la Târgovişte Fundaţia pentru Protecţia Câinilor Comunitari Câmpina, care desfăşoară deja acţiuni de sterilizare a maidanezilor.

În acest mod, numărul câinilor de pe stradă va fi redus natural, fără campaniile în forţă de eutanasiere. „Tot ce am reuşit să realizăm până acum, am făcut numai cu sprijinul târgoviştenilor, fără implicarea autorităţilor. Strângem bani de la oameni şi trimitem câinii la Câmpina, unde sunt sterilizaţi”, spune Ioana Soare. Pentru o astfel de intervenţie se plătesc 50 de lei, transportul, cazarea şi tratamentul post operator fiind gratuite. După două zile, câinii revin sănătoşi în oraş. Asta în condiţiile în care la cabinetele veterinare din Târgovişte costul unei operaţii depăşeşte 100 de lei. „Suntem mai mulţi vecini din Micro IX care ne-am mobilizat şi am reuşit să sterilizăm aproape toţi căţeluşii de lângă bloc. Vom continua această acţiune, întrucât îi iubim, vrem să trăiască în apropierea noastră şi în acelaşi timp să nu se mai înmulţească”, spune un locatar din zona Caraiman.

Ioana Soare a propus administraţiei locale şi o soluţie de rezolvare a problemei câinilor comunitari. Un parteneriat cu Fundaţia Vier Pfoten România care este dispusă să sterilizeze, marcheze, deparaziteze şi să vaccineze gratuit toţi maidanezii din oraş, cu condiţia ca Primăria Târgovişte să accepte ca aceştia să fie returnaţi în comunitate. În plus, ar trebui să asigure cazare şi masă pentru 5 voluntari Vier Pfoten pentru o lună de zile. „Aştept un răspuns din partea Primăriei Târgovişte. Astfel de parteneriate s-au încheiat în numeroase oraşe din ţară. Ar fi păcat să nu profităm şi noi de oferta fundaţiei”, afirmă Ioana Soare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 38 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum 52 minute
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°