După un debut şi el destul de jucăuş, cu Zorovavel (Editura Grinta, 2003), două volume de poezie serioasă, Santinela de lut (Editura Vinea, 2006) şi Cîntec pentru Maria (Editura Vinea, 2007), şi un microroman low fantasy intitulat Întîmplări la marginea lumii. Aventurile lui Axinte Abramovici Papadopulos în pustie (Cartea românească, 2007), Cosmin Perţa publică la Charmides un poem hazliu şi poznaş, o parodie în racursi a Divinei Comedii, convertindu-se astfel în probabil cel mai „neserios“ dintre douămiişti. Aflat la o oarecare distanţă de sobrietatea şi exactitatea cu care se jucau optzeciştii, care aveau totuşi ceva de demonstrat (schimbarea de paradigmă), de la care a învăţat însă nişte trucuri, apropiindu-se mai mult de poemul turbionar al lui Dimov sau de cel comic-epatant al unui Urmuz, Cosmin Perţa mînuieşte cu dexteritate în Bătrînul. O Divină Comedie feţele unui rubik, pe care nu dă nici o clipă nici cel mai mic semn că şi-ar dori să-l şi rezolve. Cosmin Perţa, Bătrînul. O Divină Comedie, Editura Charmides, Bistriţa, 2009, 32 p., Cu 8 ilustraţii de Adrian Sandu În ciuda faptului că nu aduce practic nimic nou în plan formal, conceptual sau ideatic, nu ajută la trasarea nici unui fir ideologic şi numai cu multă insistenţă poate fi privit ca un microtratat de etologie impregnat în parodie, „bătrînul“ lui Cosmin Perţa are totuşi un merit important. Într-o cultură mică (pentru că e mai bine totuşi s-o acceptăm aşa), goana după nou şi trame şocante reprezintă de obicei vectorii principali, sub presiunea mereu crescîndă a complexului de a nu fi dat încă nici o mare lovitură, în ultima jumătate de secol (cum s-a întîmplat, de exemplu, cu industria cinematografică). Prin ur-mare, genul acesta de jucării, care au în primul rînd defectul că „s-au mai“ fabricat, şi care în plus au de înfruntat şi trendul mai degrabă sceptic la „glume“, sînt de obicei, şi pe ned