Timişoreanul Zoltan Meşko, care joacă pentru echipa New England Patriots, a fost declarat de publicaţia Wall Street Journal "cel mai interesant jucător din NFL". NFL (National Football League) este campionatul profesionist de fotbal american, cea mai populară competiţie din Statele Unite.
Votul jurnaliştilor de sport a mers spre Zoltan Meşko deoarece acesta a avut parte de cel mai interesant salt în carieră. Dacă, la 10 ani, când părăsea România împreună cu părinţii săi, nici nu auzise de fotbalul american, Meşko a fost descoperit de antrenorul său de sport, în urma unui episod ciudat.
Se întâmpla abia în liceu, când Meşko a şutat atât de tare într-o minge încât a spart un bec instalat pe tavanul unei imense săli de sport din Twinsburg, oraş din Ohio. "Ori plăteşti pentru el, ori joci fotbal în echipa şcolii", i-a spus atunci profesorul.
Pentru Zoltan Meşko, apropierea de fotbal era singura şansa de a ajunge la o universitate de renume. "O bursă completă doar pentru punting?", se mira atunci românul. El nu înţelegea cum, pentru o puternică lovitură cu piciorul într-o minge, ajungi să ai parte de atâtea beneficii.
Două diplome, cinci limbi, 300.000 de dolari
Punterul este un jucător din fotbalul american, care trebuie să trimită mingea, de obicei cu piciorul, spre echipa adversă. Lovitura trebuie să fie deosebit de înaltă şi cu efect, pentru a determina avansarea coechipierilor spre prinzător şi, eventual, scăparea mingii de către adversar.
Nici acum nu înţelege asta, scrie Wall Street Journal, dar şi-a luat licenţa în afaceri şi a urmat un master în management sportiv la Universitatea Michigan. Meşko vorbeşte cinci limbi, printre care română, maghiară şi engleză.
Meşko îşi întreţine acum familia (mama şi tatăl) cu care a emigrat din România în 1997, prin Loteria Vizelor. Câştigă foarte puţin pentru n