Victoria e a lui Ilie Dumitrescu, dar echipa e a lui Piţurcă. Să nu ne facem încă iluzii asupra noului antrenor din Ghencea. Cert e că băieţii s-au descurcat binişor aseară. Păcat că o parte a publicului a dovedit din nou că ştie mai bine să înjure decât să aclame.
Chiar şi fără golul magnific al lui Bogdan Stancu, Steaua a arătat, cu mici excepţii, bine în joi seara. Veţi spune că şi adversarul a fost modest, că fără acele două ocazii ale elveţienilor, aceştia nu au arătat nimic în plus faţă de Victoria Brăneşti. Numai că acelaşi lucru s-a spus şi despre Hajduk Split, iar dinamoviştii s-au trezit cât ai spune Curcă că se pregătesc din nou pentru Champions League.
Victoria însă de aseară e totuşi triumful unei echipe încropite cu bani puţini şi ochi de cunoscător de Victor Piţurcă. Singurul plus al lui Ilie Dumitrescu s-a numit în această seară Eric Bicfalvi. Puştiul blond s-a mişcat bine numai că tot aşa a făcut cam la fiecare început de campionat în ultimii doi ani, iar după vreo două meciuri a fost expediat fie pe banca de rezerve de unde nu s-a mai ridicat cu lunile, fie colet poştal la vreo echipă-satelit. Altfel, celălalt favorit al lui Ilie – Kapetanos – pare să mai viseze încă la Mondialul din Africa de Sud. Ce-i drept, spre deosebire de noi, el chiar a fost acolo.
Singurul lucru pe care nu l-am înţeles a fost ce căuta Dinamo în Ghencea. Credeam că roş-albii joacă în Ştefan cel Mare. Însă cum înjurătura pare să fie modul natural al unora dintre noi de a ne bucura… Dar cum arată uneori patronul, aşa arată şi o parte a publicului. Gigi Becali s-a înşelat. Nu de garduri înalte, de ţarcuri e nevoie în Ghencea şi pe alte stadioane din România. Ci de câte-un plasture pentru gură care să fie distribuit la intrare. De aceea a plecat Piţurcă. Pentru că primul vizat să şi-l pună era Becali însuşi. Iar asta, ştim prea bine, nu a reuşit să facă încă