Într-o relaţie matură, partenerii trebuie să păstreze un echilibru între nevoia de apropiere de celălalt şi păstrarea propriei individualităţi. Atunci când între cei doi există încredere şi susţinere, acest lucru se întâmplă în mod natural.

Relaţiile în care unul dintre parteneri se „agaţă" de celălalt sunt nesigure, spun specialiştii. La modul ideal, fiecare dintre noi ar trebui să fim atât de împăcaţi cu noi înşine, atât de independenţi, încât alegerea partenerului să fie doar un mod de a ne face viaţa mai frumoasă.

De la stadiul de copil dependent, devenim adulţi independenţi, persoane care au capacitatea de a avea singure grijă de ele însele. Apoi adăugăm la această stare un nou tip de apartenenţă, sub forma unei relaţii sănătoase.

Căutăm un partener care să aibă propriile idei, propriile pasiuni şi propria viaţă. Un partener care ne alege pentru ceea ce suntem şi pentru felul în care se simte în prezenţa noastră. Şi trebuie să fim de acord că această persoană nu se poate transforma radical pentru a ne face pe plac.

Parteneri complici, stiluri diferite

Unii parteneri se aseamănă în multe privinţe şi împărtăşesc nu doar puncte de vedere, sentimente şi aspiraţii, ci şi preferinţe legate de stilul de viaţă. Alţii, deşi au lucruri în comun şi îşi doresc să fie împreună, sunt mai... diferiţi. De exemplu, se poate ca partenerului tău să nu-i placă prietenii tăi, să nu-ţi înţeleagă hobby-ul pe care cheltuieşti o sumă considerabilă sau să nu i se pară normal că îţi vizitezi părinţii atât de des.

Dacă există comunicare şi respect, poţi păstra aceste obiceiuri care îţi fac plăcere, în mod firesc, fără să creezi frustrări niciunuia dintre voi. Ai putea, de exemplu, să-ţi rezervi o după-amiază pe săptămână în care să ieşi singur/ă cu prietenii. Pentru că partenerul tău înţelege că persoana care eşti se datorează, în parte, şi acestor