„Câinii” au obţinut la Târgu-Mureş o victorie la scor de tenis, 6-2, însă au sfârșit prin a se certa între ei. Odihniţi după o săptămână în care nu au fost încurcaţi de cupele europene şi cu un moral „beton“ în urma victoriei cu Rapid, „câinii“ şi-au înfipt colţii într-o nou-promovată.
Dinamo şi-a făcut viaţa uşoară încă din primele zece minute, când a marcat de două ori. Gazdele au reuşit un autogol de toată frumuseţea, Topici trimiţând în poarta o minge respinsă de Dănălache, la un şut al lui Marius Niculae. „Haita" a simţit că victima este la pământ şi cu „gâtul" descoperit.
Prada a fost atacată şi de N'Doye, care a punctat cu un şut violent, sub transversală, pentru 2-0. Ousmane a sărbătorit reuşita afişând pe faţă o mască gingaşă de fluture, gest care i-a atras totuşi un cartonaş galben.
Spectacol după pauză
Gestul senegalezului a trădat şi o oarecare relaxare în jocul dinamoviştilor, care s-au văzut învingători, deşi mai erau 80 de minute până la final. Pe acest fond a venit şi penalty-ul din care elevii lui Falub au redus din diferenţă, iar Moţi a fost eliminat.
La pauză, Andone a reuşit să-şi trezească elevii, iar, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimele două etape, „câinii" au făcut spectacol în repriza secundă. Liviu Ganea şi Marius Niculae au marcat repede două goluri, dar defensiva vulnerabilă a roş-albilor nu-şi putea strica reputaţia.
Astfel, Vancea a punctat şi el, însă ultimul cuvânt l-au avut tot bucureştenii, prin Cătălin Munteanu şi Andrei Cristea. Acesta din urmă a înscris dintr-un penalty care a umbrit succesul formaţiei din „Ştefan cel Mare" şi a scos în evidenţă tensiunile din vestiarul „câinilor".
Cristea şi N'Doye, la un pas de bătaie
La Dinamo, nici victoriile nu sunt lipsite de scandal! O fază uluitoare s-a petrecut în prelungiri, la scorul de 2-5. Andrei Cristea a obţinut un penalty, însă c