O echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş au reuşit astăzi cel de-al şaselea transplant de cord realizat în acest an. Receptorul este un bărbat de 49 de din Comăneşti, judeţul Bacău.
Mircea Culbec, din Comăneşti, judeţul Bacău poate spune că s-a născut a doua oară, după ce astăzi a primit în piept inima unui tânăr de 18 ani din Craiova, care a intrat în moarte clinică după un traumatism cranio-cerebral suferit în urma unui accident rutier.
Familia tânărului şi-a dat accordul pentru prelevarea organelor fiului lor, iar o echipă de medici mureşeni au ajuns astăzi la spitalul craiovean pentru a preleva şi a transporta la Târgu-Mureş cordul respectiv. Organele tânărului vor salva cel puţin trei vieţi, deoarece ficatul a ajuns la Institutul Fundeni din Bucureşti, iar rinichii la Institutul de Urologie din Cluj.
Inima a ajuns la Târgu-Mureş cu un elicopter SMURD la ora 14.30, iar medicii mureşeni au intrat direct în operaţia de transplant. Intervenţia chirurgicală a fost o reuşită.
"Starea pacientului e satisfăcătoare pentru noi. Cordul funcţionează bine. Încă nu putem afirma că toate riscurile sunt îndepărtate, dar din experienţa trecută, lucrurile care merg bine în această perioadă de obicei evoluează bine în continuare", a precizat prof. dr. Radu Deac, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară I din cadrul IBCvT.
Potrivit medicului, cordul a stat în ischemie (n.r. fără sânge) mai puţin de trei ore. "S-a reuşit ca elicopterul să vină într-un timp record, chiar dacă donatorul a fost foarte departe, la Spitalul Judeţean Craiova. E remarcabil că încă un centru medical îşi îmbunătăţeşte experienţa furnizând aceste organe de donator", a adăugat dr. Radu Deac.
Al 37-lea transplant în zece ani
Medicii mureşeni au realizat astăzi cel de-al 37 transplant efect