Era tot criză. Victor Ciorbea, pe atunci prim-ministru, anunţa că se vede "luminiţa de la capătul tunelului" şi o să scoată ţara din necaz, dar avea iluzii optice. Şi eu intrasem, în plan personal, într-un soi de năpastă. Fusesem combinat cu Marinela, o ţigancă temperamentală, care mă prinsese cu alta în pat. Relaţia noastră se terminase cu o scenă de comedie proastă, Marinela îmi spărsese o farfurie în cap şi mă blestemase să nu mai am parte de femei şapte ani. Nu am crezut niciodată în asemenea bazaconii, dar la vreo trei săptămâni după despărţirea de doamna tuciurie nu îmi ieşise nimic şi eram teribil de stătut.

EŞEC DUPĂ EŞEC

Mă dădeam fără spor la colege de redacţie sau de facultate. Când am vrut să sărut, într-un colţ întunecos al clădirii în care lucram, o fată care scria pe teme de politică externă şi dădea semne că mă place, am încasat o palmă. Am invitat în oraş o fată studioasă basarabeancă, cu care se culcaseră aproape toţi băieţii din anul meu, dar m-a lăsat cu ochii în soare şi am aşteptat-o ca un bleg jumătate de oră la ceasul de la Universitate. Am alimentat cu beri, o seară întreagă, o jună blondă pe care am găsit-o într-o cârciumă la modă în epocă şi aia a plecat spunând că o aşteaptă acasă prietenul ei.

Disperat, am încercat să mă duc la curve pe Calea Plevnei. Am luat o mare ţeapă. Ţiganca vopsită pe care voiam să o coţăiesc mi-a umflat banii înainte şi a dispărut în dosul uşii unei case semiruinate unde îşi avea hogeacul. Am auzit un clinchet de cheie şi nu am mai insistat, fiindcă în curte se aflau nişte magraoni cu mutre deosebit de prietenoase. Rateurile se ţineau lanţ.

Costică, un coleg de redacţie mai în vârstă, trecut prin multe, mi-a spus mai în glumă, mai în serios că Marinela mi-a dat "argintu' viu" şi nu prea mai am ce să fac. M-a sfătuit să mă duc să mă descânte cineva, chestie pe care, bineînţeles, nu